Adolescenţa, între nerăbdare şi răbdare

Pr. Dan SUCIU

 

Un adolescent are în fața lui două misiuni imposibile. Prima, e să aibă răbdare cu trupul lui. A doua, și mai grea, e să aibă răbdare cu sufletul său. Să le luăm pe rând.

*

„Am pierdut 15 kilograme în 3 luni fără să fac mari eforturi de sport și fără să țin o dietă drastică. Am aproape 19 ani și de-abia acum încep să mă simt bine în corpul meu. Am reușit să îl accept cu defectele sale și am grijă de el, pentru că nu am decât unul și mă va însoți toată viața. Nu mai fiți complexați, sunteți toți frumoși în felul vostru. Dacă vreți să vă schimbați trupul, nu o faceți pentru a le plăcea altora, ci ca să vă placă vouă.”

Este mesajul unei tinere pe o rețea de socializare, pentru alți adolescenți mai tineri decât ea, care trec prin aceleași încercări. Ești adolescent. Vrei să fii, în sfârșit, remarcat pentru tine însuți și iată că trupul tău arată groaznic. Toată lumea vede asta, nici măcar pe FB nu poți ascunde complet, colegii râd de tine… Cum să ai răbdare cu trupul tău, mai ales când știi că așa va rămâne pentru totdeauna?

În școala generală eram cel mai mic din clasă și, desigur, nu-mi plăcea cum arătam. Toți colegii – și, vai, colegele – crescuseră, iar eu rămăsesem pe loc… Când am ajuns la liceu, în prima zi, o fată mai înaltă dintr-a XI-a a venit, s-a aplecat spre mine și mi-a spus că am greșit adresa, acolo fiind liceu și nu școală generală… Vă dați seama câtă „răbdare” era în mine… Ce m-a ajutat totuși să am răbdare, să mă suport și să las lucrurile să-și urmeze cursul lor?

În primul rând m-a ajutat o discuție cu un prieten al tatălui meu, într-o seară, sub un măr, la țară. Nu-l întrebasem nimic, dar a început el să-mi povestească despre o fată care avea o înfățișare neplăcută și era foarte complexată în fața celorlalți din cauza asta. Până într-o zi când, printr-o bruscă schimbare interioară, și-a spus, cu curaj și cu un dram de tupeu: „Deci, așa sunt eu și, dacă nu vă place, e problema voastră. O să vedeți și o să vă arăt că sunt cineva puternic, unic, deosebit.” În loc să se plângă și să se ascundă rănită, și-a impus dreptul de a fi așa cum era, dreptul de a exista în fața celorlalți (și în fața propriilor ochi), dreptul de a (se) arăta așa cum era. Și de atunci, viața ei s-a schimbat. Iar exemplul ei m-a ajutat și pe mine. Da, frumusețea unei persoane, în trupul ei, vine în primul rând din interior, mai mult decât de la aspectul exterior al trupului. Felul în care știm să râdem, să vorbim cu ceilalți, să fim atenți și să îi înțelegem, ne fac o persoană frumoasă, plăcută, căutată.

Un al doilea lucru care te poate ajuta să ai răbdare cu trupul tău l-am descoperit mai târziu. Ideea e că viața e mult mai lungă decât ți se pare în adolescență și, de-a lungul anilor, există schimbări surpinzătoare ale trupului, la care nu te așteptai. În „clasamentul frumuseții trupului” se produc uneori răsturnări de situații, la intervale de 5, 10 sau 20 de ani. Uneori cei din urmă ajung cei dintâi, alteori, invers. De exemplu, unii super sportivi la 18 ani ajung burtoși la 35. Sau alte persoane ating la 45 de ani o frumusețe care nu se vedea până atunci. E ca în natură, toate anotimpurile își au frumusețea lor, iar unele zile de toamnă sunt mai frumoase decât cele de vară. Ești adolescent și nu-ți place ceva din trupul tău? Răbdare, trupul tău nu va rămâne pentru totdeauna așa! Dumnezeu ne-a dat un trup ca să avem grijă de el, dar și ca să ne surprindă de-a lungul întregii vieții, prin neîncetata lui înnoire și putere de viață.

*

E nevoie de răbdare nu numai față de trup, ci și față de sufletul tău, în special atunci când nu vezi imediat un sens profund, care să merite, pentru viața ta.

Ai vrea să fie dintr-o dată limpede pentru ce trăiești, să vezi drumul pe care trebuie să îl urmezi în următorii ani. Ghinion, nu e așa! Drumul seamănă mai mult cu o potecă prin ceață, de care (judecând după cum arată alții ajunși „la maturitate”) nici măcar nu ești sigur că duce într-un loc frumos… Ești nevoit să faci o mulțime de chestii, școală, meditații, dezvoltare personală, fără să vezi clar pentru ce faci toate acestea. Câtă răbdare îți trebuie atunci ca să suporți că nu vezi sensul pentru viața care arde în tine? Cum să ai elan când nu ști ce vrei să faci în viață, nici profesional, nici ca vocație? Grea întrebare, grea perioadă. Țin minte din liceu discuții îndelungi cu un prieten la un… suc, despre ce-mi place și ce nu, despre ce merită făcut și ce nu. Nu s-a făcut lumină imediat, dar m-a ajutat să nu rămân singur în ceața mea. Și deja legătura asta de prietenie era o lumină importantă. Apoi, la un moment dat, au început să se lege lucrurile și opțiunile, și să se întrevadă un sens.

Faptul că nu-ți găsești vocația imediat e chiar un semn că Dumnezeu ți-a pregătit o vocație minunată. Nu o poți cuprinde din prima, este cu mult mai mare decât tine, de aceea nu o poți vedea ușor. Așadar, iarăși, răbdare!… Continuă-ți drumul, leagă prietenii, sprijină-te pe cei mai mari în care ai încredere. Cercetează toate, păstrează ce este bun! Încrede-te în Providența lui Dumnezeu, El știe unde duce drumul tău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *