Cinci centimetri de luminǎ

Peste puţină aşteptare vin domnii noştri să ne ducă la noua noastră reşedinţă: coborâm la etajul I şi suntem duşi la celula 44; aceasta-i celula din care nu ne-am mai mutat până la sfârşit; o celulă spre nord, unde nu pătrundeau razele soarelui decât la echinocţiu, în decurs de vreo săptămână, în lăţime de vreo 5 centimetri, în dreptul ferestrei din dreapta, pe perete: atât în decursul anului; aşa ani de-a rândul, cum vom vedea.

(Iuliu Hossu, Memorii, p. 286)

 

Poate că locuim ȋntr-un bloc murdar sau poate lucrăm ȋntr-o firmă cucolegi nu foarte empatici. Dar să privim ziua pe care Dumnezeu ne-a dat-o pornind de la cei cinci centimetri de soare care au fost ocazia de frumuseţe pe an a Cardinalului Hossu la Sighet. Si să ȋncepem să ne ȋntrebăm: avem oare mai mult de cinci centimetri de soare pe zi? Avem zece centimetri? O fereastră ȋntreagă? Avem alături de noi o floare, muzică, un nepoţel sau o bunică, putem oare să stăm de vorbă cinci minute pe zi cu un om drag? Avem de unde cumpăra o prăjitură, un pantalon, un cadou? Atunci nu ne ajunge ziua ca să mulțumim pentru cȃte lucruri frumoase și bune avem de fapt!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *