Despre Familie, Șapte în Unul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marius Taloș SJ

Întrebat să scriu despre „Întrunirile de familie”, m-am întrebat la rândul meu: „despre care dintre ele să scriu, mai exact?” Bineînțeles că, spontan, ne gândim la întâlnirea de Crăciun în jurul bradului și cu pachetele nedesfăcute, în care singura neliniște e dacă ni se împlinește dorința sau ceilalți se bucură cu ce primesc… Dar este oare întâlnirea la căpătâiul bolnavului, fie el părinte sau copil, soț sau soție, mai puțin o întrunire de familie? Sau întâlnirea pentru luarea unei decizii cruciale referitoare la destinul unui cămin? Sau vizitarea unei rude la închisoare? Nu voi uita niciodată întrebarea-strigăt auzită odată din spatele penitenciarului din Iași, lângă care locuiam: „la care geam ești, mamă?” Sunt convins că toate acestea sunt în aceeași măsură întruniri de familie, și asta pentru că familia nu este doar ceva important, ci pur și simplu totul la nivel omenesc! Pornind de la această convingere, cred că sacramentul căsătoriei se poate transforma într-un creuzet tainic în care se pot trăi, la nivel existențial, toate celelalte taine ale Bisericii. Iată de ce vreau să înfățișez pe scurt cele șapte taine ale Bisericii ca pe tot atâtea taine ale familiei sau, dacă vreți, ca pe tot atâtea întruniri de familie!

Așadar:

Ca și Euharistia, Căsătoria înseamnă a dărui și primi trupul și sângele pentru viața lumii, o moarte literală la sine însuși pentru ca alții să aibă viață din belșug.

  • Soții sunt un sacrament. Sacramentul căsătoriei nu este doar ceva care se primește. În Euharistie, pâine nu primește taina, ci se transformă în taină. La fel, femeia și bărbatul se convertesc în taină, în prezența reală a lui Isus Cristos viu și înviat: unul pentru fiecare, și amândoi pentru o lume! Dacă sunt taină, atunci sunt „pentru”!
  • Și apoi, toată familia este chemată cu mic cu mare să trăiască din comunicare, înțelească în sensul profund de „cuminecare”: împărtășim ce gândim, ce vorbim, ce simțim, ce avem, ce suntem, ce ne lipsește, ce ne doare, ce sperăm

Ca și Botezul, Căsătoria înseamnă o naștere din nou întru Cel Înviat, o înviere de la „eu” la „noi” într-o comuniune și mai strânsă, o dezvăluire a vieții Sfintei Treimi la care suntem chemați să luăm parte. De aceea, nu putem vorbi despre reînnoirea făgăduințelor la Botez în familie fără a conștientiza importanța crucii și a binecuvântării în familie, așa cum am fost botezați: (când) facem semnul Crucii în familie și (când) binecuvântăm? Ne dăm oare seama că orice binecuvântare ia dă la creștini cu semnul sfintei Cruci? Avem atunci curajul să căutăm în credință, uneori sperând împotriva oricărei speranțe, o binecuvântare tainică îndărătul fiecărei „Cruci” trăite în familie?

Ca și Mirul, Căsătoria înseamnă creștere treptată în asumarea responsabilităților reciproce, o confirmare că fiecare este pentru celălalt și trup și suflet și spirit. Câți ne mai amintim după Rusalii de cele trei gesturi și mișcări ale Duhului, care se coboară, se împarte și dă viață? Câți ne considerăm cu adevărat „inspirați” când viața ne cere să ne „coborâm” în familie, pentru propășirea celui sau a celei de lângă noi? Și unde dacă nu în familie învățăm ca tabla înmulțirii darurilor se ascunde în taina împărțirii? Și cine ne învață acasă cum să conjugăm spiritual verbul „a dărui viața”, mai întâi tranzitiv (dăruiesc ceva din ce am și azi și mâine) și apoi reflexiv (mă dăruiesc cu totul, fără rest)?

Ca și Spovada, Căsătoria înseamnă o exercitare concretă a școlii iertării prin excelență. Ca și preoția, Căsătoria devine o slujire de îndrumare și de har pentru celălalt. Fără alte comentarii, atrag atenția asupra corespondenței pașilor în cazul iertării sacramentale și al iertării în familie:

La Spovadă

 

•      Cercetarea cugetului sau examinarea conștiinței

•      Căința sau părerea de rău pentru păcate

•      Propunerea sau promisiunea de a nu le mai săvârși

•      Mărturisirea sau acuzarea păcatelor;

•      Îndeplinirea pocăinței

 

Iertarea în familie

–     Exprimarea regretului: îmi pare rău!

–     Acceptarea responsabilității: am greșit!

–     Îndreptarea greșelii: cum pot să mă recompensez față de tine?

–     Angajamentul sincer: voi încerca să nu mai fac asta!

–     Solicitarea iertării: te rog să mă ierți!

 

 

Ca și Maslul, Căsătoria presupune a dărui și primi neîncetat Taina Ungerii Bolnavilor. Căsătoria este locul în care trupul poate cunoaște minunea iubirii dumnezeiești. Aici e bine să reflectăm la felul în care Ultimele cuvinte ale Mântuitorului reflectă ultimele dorințe ale unui om într-o familie:

ULTIMELE ȘAPTE CĂUTĂRI ALE OMULUI ULTIMELE ȘAPTE CUVINTE ALE LUI ISUS
A iertării;

 

Luca 23:34
Isus  zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. 
A relației;

 

Luca 23:46
Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. 
A familiei;

 

Ioan 19:27
Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. 
A unei prezențe în mijlocul spaimelor;

 

Matei 27:46
Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” 
A unei relecturi a vieții

 

Luca 23:43
Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:41  Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fãrãdelegile noastre; dar omul acesta n’a fãcut nici un rãu.„)
A omeniei;

 

Ioan 19:28
După aceea Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.”

 

Ca și Preoția, Căsătoria ne amintește de Celebrarea zilnică a legăturii vitale dintre Vița Creatorului și mlădițele creaturilor sale. Această celebrare presupune, după intuia profetic Fericitul Vladimir, să continuăm Liturghia Euharistică cu „Liturghia aproapelui”. Concret, pentru fiecare membru al preoției baptismale, aceasta presupune rugăciune, slujire și jertfă.

  • În fond, nu suntem destul de mistici în familie. Suntem prea moralizatori; prea mult vrem să adaptă.. Or, copilul este foarte sensibil fata de ce-l depășeste. Este așadar foarte sensibil în prezența unei persoane care se roagă, care poarta în ea un absolut – importanța rugăciunii în familie!

În concluzie, iată de ce înțeleg Întrunirea de familie –fără să o idealizez, ci crezând în Cuvântul Întrupat – ca pe locul unde odihna poate deveni Sabbat, ca locul unde împărtășirea se poate transforma într-o cale de acces spre Cuvântul Vieții iar tovărășia celuilalt o pregustare a părtășiei la viața Sfintei Treimi…

Marius Taloș SJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *