Familia reunită, un mister al vieţii într-un cufăr prăfuit

Pr. Dan SUCIU

Întrunirile de familie sunt misterul cel mai palpabil și mai apropiat nouă. În timpul studiilor de teologie ni s-a explicat că misterul e ceea ce depășește capacitatea noastră de înțelegere: pricepem puțin, dar clar ne scapă multe aspecte, probabil esențialul, care în plus are legătură cu prezența lui Dumnezeu. Privind așa, ne gândim toți că vom contempla misterul Crăciunului pe culmile înalte ale meditației spirituale, dar Dumnezeu a aranjat lucrurile puțin altfel, mai întrupate.

Să privim așadar cu mai multă atenție întrunirea familiei, la care Providența Divină ne va conduce pe fiecare, înainte sau după trecerea prin fața ieslei din biserică…

– În primul rând, întrunirea de familie nu are niciodată contururi clare. În copilărie, numărătoarea era simplă: familia era compusă din bunici, părinți, unchi și frate/verișori. După câteva zeci de ani, situația s-a complicat. Bunicii au plecat la Cer, nu mai sunt dar într-un fel sunt totuși cu noi. Verișorii, frații și surorile s-au căsătorit și, de aici, „încrengătura familiei” s-a dublat, triplat, etc. Unii s-au căsătorit de două și de mai multe ori, iar primii lor soți / primele lor soții s-au recăsătorit la rândul lor… N-ai nicio șansă să mai vezi clar,cine mai face și cine nu mai face parte din familie, dar, vorba cuiva: „Las-o așa, încurcată!”… Misterul familiei. Și dacă familia are drept menire ultimă să ne învețe că fiecare om, indiferent cine-ar fi el, ar putea face parte (și pe undeva chiar face) din familia mea? Din această mare familie a omenirii noastre?

– În al doilea rând, întrunirile de familie sunt un mister – ca să nu spunem o adevărată enigmă – deoarece, deși semănăm atât de puțin, continuăm să ne adunăm împreună, ba chiar ne place asta. La întrunirile de familie poți vedea oameni diferiți la extrem (și uneori e chiar nostim să-i vezi împreună): de la cel care nu se mai oprește din vorbit la cel care nu spune nimic; de la cel mai spiritual și elevat la cel mai lipsit de scrupule și materialist; de la cel mai pios la cel mai libertin. Vezi diferențe de opțiuni politice, de credințe și apartenențe religioase, de valori și filozofii de viață. Dacă respectivii n-ar fi ai noștri, uneori i-am considera „străini”, nu ne-am întâlni niciodată cu ei, cel puțin cu unii. Dar, pentru că sunt „familia noastră”, ceva invizibil ne atrage și ne ține împreună. Forța asta de atracție e prezentă la fiecare întrunire de familie, mai puternică și mai profundă decât certurile și divergențele… Misterul familiei. Miracolul apropierii.

– în al treilea rând, întrunirile de familie sunt un mister deoarece acolo vedem cum trece viața prin noi, și noi prin ea. Anii trec, la întrunirile de familie trecem de la masa celor mici la masa celor mari, apoi devenim generația de mijloc și, până să ne dăm seama bine, am ajuns deja cărunți, generația a treia. Părinții devin bunici, bunicii ne părăsesc, în vreme ce altă generație se naște și vine repede din urmă. Misterul vieții, dincolo de schimbări și totuși trecătoare, cel mai mare dar, pe care îl primim și îl păstrăm și îl trăim în acest mare cufăr prăfuit care este familia…

– în al patrulea rând, familia este un mister deoarece valoarea ei nu se află acolo unde o credem și nici acolo unde ne lăudăm cu ea: nu în suma diplomelor, nici în istoriile glorioase ale înaintașilor, nici în reușita financiară a unora. Nu se află nici măcar în nivelul de umanitate al membrilor ei. Ceva mai profund ne unește, o legătură misterioasă și, într-un fel, intangibilă. Dar tocmai de aceea am putea spune că ea seamănă cu Dumnezeu… Misterul familiei.

– în al cincilea rând, e misterios cât de greu ne este să sfințim familia. Mai există și momente de har, când planetele se aliniază și noi putem să gustăm frumusețea comuniunii, dar să recunoaștem că în toate familiile există tensiuni și certuri, (mai) tot timpul… Pe cât de mare e dorința fiecărui om de a avea parte de o comuniune desăvârșită, totală, pe atât de rar se împlinește ea, și atunci numai pentru moment. În rest, comuniunea e mereu ciobită, crăpată, expusă… Facem eforturi de iubire, de virtute, de creativitate, de sfințenie, dar comuniunea familiei rămâne mereu amestecată cu puțină sau multă durere. E misterios, căci, deși toate „ingredinetele” necesare pentru comuniune sunt prezente, ea rămâne atât de greu de născut.

Isus a petrecut treizeci de ani în viața „ascunsă” pentru sfințirea familiei de la Nazaret, și doar trei ani în viața publică pentru sfințirea discipolilor și a mulțimilor. Vă propun să medităm acest lucru, în drum spre casă, după întrunirea de Crăciun, la care ne vom fi bucurat, dar poate și certat, plictisit, enervat cu unul, cu altul sau cu mai mulți… Și apoi să-i mulțumim Pruncului Cristos pentru familia noastră minunată, așa cum e ea, și pentru că este prezent, zi de zi, în mijlocul ei!

Crăciun fericit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *