Lucrurile mici care cresc mari

Apa pentru baie se aducea din lac, pe care soldatul din post, din bunăvoinţă, o lua şi o dădea peste sârma ghimpată fraţilor noştri.

Am poposit prea mult asupra băii noastre mici, dar aici toate sunt mici, care cresc mari în sufletele noastre, mari cât este de mare lucrul care le alimentează şi le ridică la maturitatea deplină a vieţii întru Domnul, a vieţii de legaţi ai Domnului, al cărui dar se desăvârşeşte întru neputinţele noastre, întru cele mici şi slabe ale noastre. Aici toate au o altă înfăţişare, toate au o altă rezonanţă, aici, dacă bagi bine de seamă, vezi bine haina de lumină în care sunt îmbrăcate lucrurile mărunte de toate zilele, haina de lumină a Celui de Sus; pentru aceea, calea aceasta este plină de lumină şi de mângâiere fără de nume.

(Iuliu Hossu, Memorii, p. 161)

Adevărata lucrare a vieţii este aducerea lucrurilor de zi cu zi, care adesea par mici, la dimensiunile mari ale Ȋmpărăţiei lui Dumnezeu. Iată aici versiunea romȃnească a căii mici a Sfintei Tereza de Lisieux, o cale numită “de lumină” de către episcopul Hossu, care a traversat secolul XX cu demnitatea unui profet trimis de Dumnezeu ȋn mijlocul ȋntunericului. Și trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru că episcopul Iuliu a reușit să pună ȋn scris toate aceste lucruri, care ne ajung astăzi ȋn suflet, pentru a ne aduce și nouă lumină ȋn ȋntunericul zilelor noastre.

Ion Cosmovici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *