Quaerere Deum – Caut Chipul Domnului, deci rezist

LETIȚIA CÂMPAN

De fiecare dată când savurez o bere bună am un reflex pios şi mă gândesc cu recunoștință la călugării benedictini care au inventat rețeta berii aşa cum o știm noi azi, introducând hameiul și tehnici igienice avansate de producție și conservare.

Cine e curios și dispus să meargă dincolo de locurile comune va descoperi că Evul Mediu a fost o epocă de mare efervescență spirituală, socială, culturală și economică, asta mulțumită mai ales spiritului benedictin, a ideii ora et labora („roagă-te și muncește”, sau cum apare scris pe niște monumente în Maramureș, „roagă-te și lucră”).

Pentru a depăşi haosul ce a urmat căderii Imperiului Roman de Apus și a permanentelor invazii, benedictinii și apoi alte ordine catolice care au apărut dintr-o căutare spirituală, au ajuns să dea soluții foarte concrete în plan social și economic. În loc să aștepte „subt vremi”, Sfântul Benedict și frații săi și-au făcut cruce, și-au suflecat mânecile și au început reconstrucția Europei, fără să fie cu adevărat conștienți de impactul la scară largă. Au revoluționat metodele agricole (au îmbunătățit plugul, fertilizarea terenului, au inventat potcoava de fier pentru animale și un tip de jug care menajează boii și caii permițându-le o anumită mobilitate, unele noi tipuri de mori de apă și de vânt, chiar și ceasul mecanic), muzica și științele farmaceutice. Alte ordine au fondat primele spitale și școli și au construit primele centre de cercetare organizate.

Poate că inițial nu s-au gândit așa departe, nu s-au folosit de slogane, nu s-au orientat după teorii, utopii și planuri cincinale. După cum am pomenit, secretul reușitei lor stă în programul ora et labora derivat din căutarea lui Dumnezeu (quaerere Deum) în orice moment al zilei, nu doar duminica. El a avut intuiția că timpul sacru, adică veghea și rugăciunea, nu sunt rupte de experiența cotidiană, ci îi dau hrana și sensul ultim. La fel cum într-o familie dragostea dintre bărbat și femeie se traduce și în bunul mers al treburilor gospodărești și în schimbatul scutecelor, dragostea de Dumnezeu și de aproapele devin muncă şi inteligenţă creativă.

Unul dintre cele mai frumoase texte ale papei Benedict XVI ne-au rămas în urma vizitei sale la Paris în 2008, de la întâlnirea cu intelectualii și cercetătorii găzduită de Colegiul Bernardinilor. În acest discurs Joseph Ratzinger subliniază legătura fundamentală între renașterea Occidentului și acest quaerere DeumPapa a amintit atunci cum cultura modernă s-a născut din iubirea pentru litere și dorinţa de Dumnezeu („L’amour des lettres et le désir de Dieu”).

Pentru prima dată în civilizația occidentală munca fizică nu mai e văzută drept o corvoadă şi îndatorire de sclav sau de țăran, ci o activitate care înalță omul şi valorifică natura pentru un bine comun şi pentru mai marea mărire a lui Dumnezeu. Atât munca de rutină cât şi cea intelectuală devin un nou loc de întâlnire a lui Cristos cu lumea. Viața monahală nu  reprezintă doar fuga din lume şi asceza personală (ca la eremiți sau pustnici), ci primeşte sensuri noi, monahul lucrează la o nouă lume în care primul beneficiar direct e mireanul sau laicul. La rândul său, omul simplu, gospodar sau angajat, învață să îl întâlnească pe Dumnezeu în treburile de zi cu zi, dobândind conştiința unei noi demnități.

Şi în Orient au apărut primele şcoli tot pe lângă mănăstiri, nu degeaba secole de-a rândul ceaslovul ortodox era folosit şi pe post de abecedar. (Ceaslovul e echivalentul Cărții orelor catolice, culegere de rugăciuni şi fragmente de psalmi pentru diferite ore ale zilei pentru fiecare zi din săptămană, iar textele sunt organizate pe patru săptămani diferite ale lunii.)

Şi azi? Azi cum putem să mai trăim creştineşte într-o epoca destul de asemănătoare perioadei de colaps a Imperiului Roman de Apus? Creştinul insuşi e foarte confuz. Dezamăgit de oamenii Bisericii care se lasă seduşi de ideologii deşarte si practici periculoase, creştinul e atras de surogate de spiritualitate.

Primul pas e să realizăm ce mare sete ne este de Dumnezeu, să înțelegem exact natura problemei. Mare parte din frustrările şi limitările noastre vin din lipsa de cunoaştere a propriei naturi care e aceea de homo quaerens, om căutator, care cere, care aspiră şi năzuieşte spre Dumnezeu. Tot o parte din falimentul nostru ca şi creştini vine din lipsa de deschidere față de Cristos, din lipsa de credință în mântuirea şi compania Sa şi din lipsa de cunoaştere a instrumentelor prețioase pe care Biserica ni le pune la dispoziție.

„Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci.” (Evrei 13:8). Ne plângem că nu mai „simțim”, ne plângem de popi, ne îndoim de revelația lui Cristos la primul documentar încropit care vorbeşte de „conspirația paulină”, de nevestele lui Isus şi alte aberații. Căutăm astfel noi surse „spirituale”, mergem la yoga şi la felurite soiuri de meditații, mindfulness, plătim şedințe la life coach sau întîlniri cu guru exotici. Mi se pare interesant că această căutare de spiritualitate alternativă are două extreme: ori căutăm ceva religie sau sectă cu o ritualistică extrem de complexă (anumite forme de hinduism sau de budism), ori căutăm ceva ce se vinde ca fiind total lipsit de conotaţii religioase, tehnici de reechilibrare emoțională derivate din zen şi alte cele.

Probabil că în marea varietate de oferte din supermarketul spiritual şi mental există şi unele metode benefice şi cinstite, dar niciuna dintre cele pe care le-am trecut personal în revistă nu au atins punctul esenţial, nivelul cel mai adânc al inimii care caută Întâlnirea cu Tatăl prin Cristos, nu doar o stare emoțională sau cheia spre succes.

„Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” (Psalmul 42)

Quaerere Deum înseamnă atât căutarea de Dumnezeu cat şi cererea către Dumnezeu. De aceea mi se pare că cea mai înaltă formă de poezie sunt Psalmii, moşteniți de la evrei, care capătă continuitate şi răspuns în Evanghelia lui Cristos.

„Inima îmi zice din partea Ta: «Caută Faţa Mea!» Şi Faţa Ta, Doamne, o caut! Nu-mi ascunde Faţa Ta, nu îndepărta cu mânie pe robul Tău! Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!” (Psalmul 26)

Orice proiect social sau model de realizare personală care face abstracţie de acest quaerere Deum nu are şanse să dea roade bune şi durabile pentru că oferă doar soluții parţiale sau alienante. Nu putem aştepta o lume mai bună şi mai dreaptă pentru ca să ne simţim împliniți şi să ne implicăm, ci invers: pentru că suntem orientaţi sufleteşte spre Dumnezeu, contribuim la o lume mai bună şi mai dreaptă. Răspunsul lui Dumnezeu în viaţa noastră nu vine doar în plan subiectiv, ci suntem dăruiţi cu energia şi inspirația cuvenite pentru a trăi provocările zilei de azi.

Cartea Orelor e şi azi un instrument foarte bun pentru un creştin. Rugăciunile Orelor sunt foarte proaspete şi reflectă exact natura lui homo quaerens, mintea şi sufletul se „conectează” imediat la un taifas cu Dumnezeu, pentru cei care se plâng de timp şi de spațiu există şi aplicații pentru smartphone cu Orele.

Şi atunci când chiar nu îți poti face timp pentru Ore, avem la dispoziție invocațiile scurte ca Rugăciunea Inimii (isihastă): „Doamne, Fiule al lui Dumnezeu, Mântuitorule, miluieşte-mă”, „Veni Sancte Spiritus, Veni per Mariam” (Vino, Spirite Sfinte, Vino prin Maria) sau motto-ul iezuit al vremurilor bune „Omnia at majorem Dei gloriam” (Toate spre mai marea mărire a lui Dumnezeu). Şi pentru buna crestere a hameiului.

 

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *