Răbdarea în familie. Între etimologii și o aplicație pentru… litanie!

Pr. Marius Taloș s.j.

„Dragostea este îndelung răbdătoare” (1Cor13,4)

Prin acest subtitlu împrumutat de la Apostol înțelegem pe de o parte cât de importantă este „răbdarea noastră cea de toate zilele”, dar și faptul că, fiind coextensivă cu iubirea care singură rămâne până la sfârșit, răbdarea este primitoare de mântuire!

Așadar, fie că cerem punctual „aveți puțintică răbdare” ori facem apel la convertirea firii noastre prin apelul „fiți răbdători”, răbdarea poate fi înțeleasă ca un „post al vremelniciei noastre” în fața tuturor adversităților, văzute sau nevăzute. În acest context este providențial să luăm aminte la cele 7 opriri din Post care ne antrenează „mușchiul” răbdării prin tot atâtea exerciții spirituale, înțelese ca îndeletniciri repetitive și prielnice vieții, trupești și sufletești deopotrivă :

  • Oprirea din mișcare sau răgazul șederii;
  • Oprire din vorbire sau tihna tăcerii;
  • Oprirea gândurilor/distragerilor sau liniștirea minții și a inimii în Domnul;
  • Oprirea de la păcat prin taina spovezii;
  • Oprirea de la ce duce la păcat sau de la „sfatul celor răi”;
  • Oprirea în rugăciune/ruga ca stare/ STASIS;
  • Oprirea ca pregustare a Învierii/ANASTASIS

Cum se zice „răbdare” în Biblie? Odată privită Reculegerea din Post ca o exercitare a răbdării, se cuvine să amintim și ce înțelegeau premergătorii noștri întru credință prin „răbdare”:

  • Ebraică:
    • arek appayim: „Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!” (Iona 4,2; Ex 34,6); Expresia aceasta înseamnă „lungime de nas”, dar nu se referă la aroganța „nasului pe sus”, ci la acea „răbdare” care amână sau chiar împiedică în cel din urmă aprinderea „focului” mâniei divine;
  • Greacă:
    • Makrothumia: „Dragostea este îndelung răbdătoare” (1Cor13,4); este răbdarea ca „stare”, de lungă durată, o atitudine constantă;
    • Hupomone: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre” (Lc 21,19); aici avem de-a face cu răbdarea celui care suportă o greutate care-l apăsă, însă fără să se lase strivit de ea, asemenea unui picior de masă;
  • Latină:
    • Patiencia – privită ca pe o atitudinea cu care îndurăm o suferință în speranță; tulburătoare aici ne apare apropierea etimologică dintre „răbdare”, „nebunie”, „pacient” și „pasiune”!
  • Română:
    • Răbdare – de la re-emendare sau traversarea unei încercări purificatoare; așadar, pe românește, răbdarea nu ne lasă niciodată ca la început, ci ne arată că ceea ce nu ne doboară ne „îmbunătățește”!

Cum se naște răbdarea? … În familie! Într-adevăr, în mod obișnuit, răbdarea este pusă prima dată la încercare în sânul relațiilor familiale, și tot acolo se vede… îndreptățită!

  • Răbdarea ca foame resimțită de un sugar:
    • Simți nevoia;
      • Răbdarea ca timp între percepția nevoii și satisfacerea ei;
    • Cineva îți astâmpără foamea;
    • Descoperi persoana părintească dincolo de foame!

CELE TREI VIRTUȚI ALE RĂBDĂRII ÎN FAMILIE: prin exemplul de mai sus putem declina „răbdarea” cu ajutorul celor trei virtuți cardinale, desigur nu în sens exhaustiv, ci mai degrabă orientativ:

  • Răbdarea cu cei din familie este dragoste;
  • Răbdarea cu tine însuți este speranță;
  • Răbdarea cu Dumnezeu este credință;

CHIPURILE RĂBDĂRII  ÎN FAMILIILE CREȘTINE: apelul la virtuțile teologale arată că simpla noastră strădanie nu e suficientă pentru a avea răbdare, și că numai harul poate transforma eforturile cumpătării noastre în rodul fericirii evanghelice a celor blânzi! Tocmai de aceea se cuvine să conștientizăm amenințările –lăuntrice sau din afară – care primejduiesc seninătatea relațiilor dintr-o familie:

  • Relația din cuplu este amenințată din interior, din cauza divergențelor dintre soți;
  • Relația din cuplu este amenințată din exterior, din cauza interferențelor negative ale altor persoane;
  • Familia intră în criză din cauza neînțelegerilor dintre părinți și copii;
  • Familia este zdruncinată de neînțelegerile dintre fii/fiice;
  • Încercarea familiei atunci când se vede se luptă cu presiunile economice și sociale;
  • Încercarea familiei atunci când intră în criză relația cu Dumnezeu;

Și o mică „aplicație” a răbdării, dar nu pentru telefon, ci pentru… Litanie! Recent, la capătăiul unui bolnav care nu mai putea repeta decât cuvintele „nu mai pot”, am început să intercalez printre gemetele lui câte o invocație din Litania Preasfintei Inimi: „Inima lui Isus, în care Tatăl a binevoit/nu mai pot; Inima lui Isus, dorul munților veșnici/nu mai pot; Inima lui Isus, răbdătoare şi de mare milă… Litania aceasta părea asemenea valurilor mării, cu răbufniri dar și cu retrageri împăcate, cu flux și reflux, asemenea vieții… Și cu cât înaintam, vedeam cum mâinile bolnavului se adunau în rugăciune, ca să „rostească” altceva decât vorbele sale. Iar la sfârșitul Litaniei când am spus „Slavă Tatălui”, mâinile „se rugau” tăcute cu Semnul Sfintei Cruci. Cât de important este să facem din răbdare o Litanie, adică o rugăciune scurtă pe care să o repetăm de tot atâtea ori cât ni se repetă provocarea din fața noastră, indiferent de natura ei! Pentru că repetiția, înainte să fie „mama învățăturii”, este „mama litaniei” și, prin urmare, a Răbdării!

În loc de concluzie, putem aplica răbdării în familiei avertismentul atât de realist al fericitului Vladimir Ghika: „să nu simplificăm realitățile complexe, dar nici să nu le complicăm inutil pe cele simple”. Într-adevăr, privit din perspectiva răbdării, timpul nu curge niciodată la fel, pentru că nu este nicicând o simplă curgere de clipe; dimpotrivă, timpul este:

  • Prea lent pentru cei ce teaptă.
  • Prea șiret pentru cei care se tem.
  • Prea lung pentru cei ce suferă.
  • Prea scurt pentru cei ce se bucură.

Însă pentru cei care iubesc… Timpul este Veșnicie!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *