Rugăciunea degetelor

Rugăciune scrisă de PAPA FRANCISC, în urmă cu cincisprezece ani, pe când era episcop la Buenos Aires.

Rugăciunea mâinii

  • Degetul mare este degetul cel mai apropiat nouă, de aceea ne vom ruga pentru cei apropiaţi nouă. Sunt persoanele de care ne amintim cel mai uşor.
  • Degetul următor este cel arătător. Ne vom ruga pentru cei care educă şi îngrijesc. Această categorie cuprinde învăţători, profesori, medici şi preoţi. Au nevoie de susţinere şi înţelepciune pentru ca să poată indica celorlalţi direcţia cea bună.
  • Degetul următor este cel mai înalt. Ne aminteşte de guvernanţii noştri. Ne vom ruga pentru preşedintele țării, pentru parlamentari, pentru antreprenori şi pentru conducători. Sunt persoane care administrează soarta ţării noastre şi influenţează opinia publică… au nevoie de îndrumarea lui Dumnezeu.
  • Al patrulea deget este inelarul. Va surprinde pe mulţi, dar este degetul nostru cel mai slab, după cum poate să confirme orice profesor de pian. Este acolo pentru a ne aminti de cei mai slabi, de cei care au mari greutăți de înfruntat, de cei bolnavi. Au nevoie de rugăciunile tale de zi şi de noapte. Rugăciunile pentru ei nu vor fi niciodată prea multe. Şi este acolo pentru a ne invita să ne rugăm şi pentru cei căsătoriţi.
  • Ultimul deget este cel mai mic dintre toate. La fel de mici trebuie să ne simţim noi în faţa lui Dumnezeu şi a aproapelui. Cum zice Scriptura, „cei din urmă vor fi cei dintâi”. Degetul mic ne amintește să ne rugăm pentru noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *