« Sufletul meu se zbate între cele două ». Despre „Sărăcuțul lui Dumnezeu”

 

Marie PRAGER

“ – Ei, frate Leo, îmi strigă el, de ce te-ai oprit așa, deodată? De ce privești în urmă? Nu-ți amintești ce a poruncit Cristos? Scutură-ți praful din Assisi de pe picioare, praful tatălui și mamei tale, praful omului!

– Nu te-ngrijora, frate Francisc, asta fac, scutur praful, am răspuns eu. Nu m-a făcut Dumnezeu, vai, nici erou, nici laș; sufletul meu se zbate între cele două.”

Dorința de a înțelege mai mult despre noi și drumul nostru, chiar dacă e nelămurită, rămâne temei pentru multe căutări și, între toate felurile de căutare, un loc anume îl ocupă cărțile. De câte ori n-am primit răspunsuri neașteptate la întrebări, ce îmbătrâneau cu noi, din paginile unei cărți? Miracolul lumii cărților ne face nu neapărat mai învățați, dar sigur mai oameni! Acest prea-omenesc care se numește carte imprimă mereu ceva în inima cititorului. De multe ori ceva imperceptibil, alteori ceva ce se vede, și credința asta mă face să resping ideea cărților cu rol extraordinar în viața oamenilor. Desigur, rămân celebre acele mărturii ale oamenilor care au fost profund marcați de citirea Unei cărți! Dar știe cineva să spună câte alte pagini cu nimic extraordinare i-au condus pe aceiași oameni la cartea Minunată? Sau cum anume multele cărți “anonime” au plămădit mintea și inima aceluiași cititor pentru a-l pregăti pentru marea întâlnire cu Cartea?

Și dacă “există un timp pentru toate”, – orice cititor recunoaște că da – este un timp ales și pentru o anume carte. În timpul din urmă, “s-a întâmplat” să-mi cadă în mâini, sau sub ochi, în sfârșit, un roman al lui Nikos Kazantzakis: ”Sărăcuțul lui Dumnezeu”.  Romanul consacrat Sfântului Francisc, dar în egală măsură și Fratelui Leo, este cu siguranță una din cărțile de excepție despre viața celebrului sfânt. Dar nu celebritatea sfântului face romanul excepțional, cât măiestria incontestabilă a lui Kazantzakis, și mai ales, zic eu, întâlnirea celebrului scriitor cu personajul fabulos, nimeni altul, decât Sfântul Francisc.

O căutare din interior, pe care Kazantzakis a trăit-o cu sinceritate, ne aduce la lumină nu istoria convertirii scriitorului, dar fără nicio umbră de îndoială, întâlnirea nemijlocită cu un om al lui Dumnezeu!  Un om al lui Dumnezeu, înconjurat de alți oameni, tot ai lui Dumnezeu, și de animale, plante și fenomene naturale, evident, toate ale lui Dumnezeu!

Dialogurile extraordinare dintre Francisc și Fratele Leo, în pielea căruia autorului îi place să se ascundă, ne dezvăluie într-un ritm atât de viu, tot ineditul unui univers transfigurat! Și pentru că scriitorul e genial, și universul e transfigurat și nu chiar! Această percepție atât de teologală, în fond, care baleează între deja și încă nu, ne revelează coordonatele credinței autentice. Sau cel puțin, al căutării ei. Această mărturie a căutării, învăluită – ce-i drept – în scriitura meșteșugită, care ne farmecă până la ispită și ne face asemenea fratelui Leo, ne obligă să parcurgem tot drumul, cu toate obstacolele și minunățiile lui. Acestă poveste a romanului ajunge la final, dacă am parcurs-o cu sinceritate, și povestea noastră! Miraculos, nu-i așa? Și nici nu s-ar putea altfel, pentru că personajele cărții străbat nu doar coordonate geografice și istorice ușor recognoscibile, ci întâlnesc și multe alte personaje, purtătoare de de tot atatea credințe sau îndoieli, certitudini sau ambiguități. Și dacă uneori suntem  ademeniți să le urmăm pe ele, pe celelalte personaje, împărtășim soarta fratelui Leo care este târât pe drumul cel anevoios al Sfântului; fără răgaz, fără odihnă, dar luminat de sfințenie!

La finalul cărții cititorii  vor ajunge asemeni fratelui Leo, asemeni scriitorului, sau pur și simplu vor accepta prea-omenescul cu smerenie și inima rănită de dorul sfințeniei, recunoscând că sufletul se zbate între cele două

Cred  că nici această carte nu mi-a schimbat viața, dar cu certitudine  a mai scrijelit ceva din zgura inimii și a minții, ceea ce nu e puțin lucru; pentru că, în definitiv, nu putem decât să scuturăm praful omului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *