Teologia carierei în ultimele ore din viața Mântuitorului

Ion COSMOVICI

Există un pasaj celebru din discuția între Isus și Pilat, în Evanghelia după Ioan. Acolo mi se pare că găsim o întreagă teologie a carierei și mai ales a funcției publice, care ne poate ajuta astăzi, când nu mai știm unde e Dumnezeu la job și care ar fi morala la locul de muncă.

Sunt două afirmații foarte clare.

  • Nu ai avea nici o putere asupra mea dacă nu ți-ar fi fost dată de sus”.

Avem toți, deci, de privit în sus, la Providență, pentru funcțiile pe care le avem. Să mulțumim pentru ele. Mici, mari, așa cum sunt, în clipa în care facem asta ne așezăm în ordinea corectă a prezenței lui Dumnezeu. De multe ori nu vedem corect de ce suntem într-o funcție anume pentru că nu ne ridicăm ochii mai sus pentru a întreba pe adevăratul General, „My Boss” cum spunea un franciscan din Bronx, despre sensul unui loc de muncă. Poate că acel loc de muncă în sine nu e perfect, potrivit sau satisfăcător psihologic, dar pentru propria mea istorie, sau a celor dragi, sau a celor care au nevoie de mine, e foarte bun. Există o istorie personală și alături de ea o istorie a lumii, iar job-urile trebuie să fie privite în contextul mai larg al evoluției mele ca om şi a aproapelui, a celorlalți. Văzute de „sus”, multe joburi prind o lumină specială. De multe ori nu o vedem pe moment, o vedem mai târziu, când apare următorul job şi următorul proiect, şi atunci vedem cum se leagă lucrurile.

  • „De aceea, cel care m-a dat în mâinile tale are un păcat mai mare” .

Iată că există o ierarhie în responsabilități, și mai ales că există şi un păcat legat de funcție și profesie. Păcatele nu sunt doar la furat prăjituri din frigider sau la mințit părintii ori soția. Păcatele sunt și la a ieși din adevărul funcției pe care o ai. În esența, pentru o organigramă adevărul unei funcții e să faci bine ce ţi se cere. Iată că pentru Isus adevărul funcției e să nu faci rău aproapelui, celorlalți, celui nevinovat. Și asta înseamnă că funcții care par mai insipide sau nepotrivite, dar în care avem șansa să ajutăm aproapele și să nu îi facem rău, devin interesante din punct de vedere creștin.

Funcția, pentru un creștin, nu e doar pentru bunăstarea mea personală, (deși tocmai biserica insistă foarte mult pe ideea de chemare și vocație), e şi pentru a nu face rău, şi a face bine, aproapelui, societății. Aici amintesc o definiție care m-a impresionat recent, a unei profesoare de istorie din Franța, despre politică: „scopul oricărei acțiuni politice este acela de a veghea asupra aproapelui”. Nu vreau eu să spun că Pilat nu a făcut asta, deși a încercat în anumite momente ale celei mai complicate și esențiale zile ale istoriei oamenilor. Dar, dincolo de păreri care nu mă privesc, este clar că a veghea asupra aproapelui, a fi păzitorul fratelui meu (ceea ce Cain nu a făcut pentru fratele său Abel) devine tot mai des motivația care ne ține în picioare pentru a lucra, în lumea complicată în care trăim. Scopurile şi obiectivele de carieră sunt mai greu de menținut, dar steaua care nu se pierde în toată „nebunia noastră lichidă” este pur și simplu „a veghea asupra aproapelui”. Dacă unii, cum este Pilat, au ratat șansa, să avem speranța să țintim această șansă, în micile momente, dar și mai târziu, în marile momente. Dacă vom cere ajutorul lui Cristos, vom avea curajul și vigilența de a face asta.

 

Să rezumăm: dacă reunim cele două afirmații – că orice funcție vine de sus, și că trebuie să nu îi faci rău aproapelui prin funcția ta, ci bine, – avem cele două perspective, să zicem verticală şi orizontală, care ne ajută să ne păstrăm ceea ce oamenii numesc verticalitatea la locul de muncă. Mai întâi recunoașterea mâinii invizibile – nu a lui Adam Smith sau a economiei – ci a lui Dumnezeu, și apoi acțiunea de a pune tu mâna la a face o lume bună, în care cel puțin nu faci rău celorlalți. Momentele în care trebuie să iei decizii grele se pot, cred, trăi mai ușor din lumina acestor două afirmații. Iar toate celelalte sentimente zilnice de disperare, de deznădejde sau oboseală care pot să apară se pot trece la fel mai ușor dacă ne amintim de unde vin toate – de sus, şi unde merg – spre aproapele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *