Apocalipsa din Biblie și cea din film

Cartea Apocalipsei vorbește despre sfârșitul lumii și prevestește tot felul de dezastre. Cei care spun asta de cele mai multe ori nu au citit-o niciodată. Dacă parcurgem măcar 2-3 capitole vom constata că ne vorbește despre multe alte lucruri și că nu este așa de greu de înțeles pe cât se spune. Desigur, nu pricepem tot, dar înțelegem totuși multe lucruri. În continuare ne vom referi la una din întrebările principale la care răspunde cartea Apocalipsei.

Cum conduce Dumnezeu lumea? Ne gândim la Cineva Atotputernic, de la legile căruia nu se abate nimeni. Există un pasaj la începutul Apocalipsei (5,5), în care se anunță venirea Leului din seminția lui Iuda, cel care a învins. Leul, regele animalelor, iată simbolul potrivit! Ne pregătim cu un fior să vedem cum apare cel care a învins, cel care va conduce. Numai că în versetul următor, în loc de leu apare un Miel, ca și înjunghiat… Tabloul surprinde printr-un contrast extraordinar. Gândiți-vă că ați plătit un safari să vedeți leul și ghidul vă duce la o turmă de oi și vă arată un miel rănit…

Ne închipuim mereu că Dumnezeu va învinge răul prin puterea sa. Apocalipsa ne arată însă că Dumnezeu învinge răul prin vulnerabilitatea sa. Mielul este simbolul animalului vulnerabil. „Ca și înjunghiat” înseamnă că deja a fost atins de rău, ba chiar în mod radical. Și da, mielul nostru este Cristos, numai că în clipa în care am spus aceste patru cuvinte, deja ne imaginăm iarăși un Cristos puternic: Christus vincit, Christus regnat…

Apocalipsa ne spune că tăria lui Dumnezeu (leul) este tocmai slăbiciunea și vulnerabilitatea lui Cristos (mielul). În viețile noastre am vrea ca Dumnezeu să spulbere răul precum leul, iar El tace. Tăcerea sa de Miel înjunghiat nu ne vorbește decât dacă acceptăm, în toiul încercărilor noastre, prezența Sa. Dumnezeu nu este indiferent, ci vulnerabil, atent, sensibil la orice rău care ne atinge. Prezența sa, plină de întrega iubire dumnezeiască, este compasiune pentru toate suferințele noastre, iar aceasta este singura victorie pe care suntem siguri că o putem cunoaște.

Ar trebui să ne gândim mai des la această imagine biblică a Mielului: nu învingem prin puterea noastră, ci prin vulnerabilitatea noastră.

***

Am fost surprins să găsesc această idee acolo unde mă așteptam mai puțin, într-un film american din categoria celor „apocaliptice”: Ziua Z – Apocalipsa. Povestea este următoarea: un virus nou transformă oamenii în monștri violenți („zombi”, pentru cunoscători..). Aceștia transmit virusul prin mușcătura lor. Epidemia se răspândește rapid și la nivel global. Pentru a-și salva soția și cele două fetițe, un fost investigator ONU începe să caute punctul slab al virusului. În speranța că va găsi unul…

Deznodământul filmului surprinde. Ziua Z nu se termină cu o distrugere generală. Gerry, investigatorul ONU, găsește calea de a scăpa de avalanșa răului. Spre deosebire de toți eroii americani, el nu face asta prin forță (puterea proprie sau cea a armatei SUA), ci prin slăbiciunea sa, care îl face invizibil pentru virus. Virusul respectiv nu contaminează decât oamenii puternici, sănătoși. Cei foarte bolnavi nu-l interesează, sunt prea slabi pentru a fi luați în considerare. Astfel că cei care mizează pe slăbiciunea lor extremă pot trece nevăzuți printre creaturile hidoase, își pot continua existența printre hoardele de zombi… Răul există în continuare, împărțim strada cu el, dar nu ne mai atinge mortal.

Filmele despre apocalipsă sunt foarte numeroase și foarte căutate în ultima vreme (aprox. 54 milioane de spectatori pentru Ziua Z). Am putea spune că sunt un mic semn al timpurilor noastre. Lumea occidentală și-a construit securitatea, progresul și pacea cu atâtea eforturi și orgolii, pentru ca astăzi să constate angoasată echilibrul fragil a tot ce a întreprins și dezechilibrele globale de care nu știe cum va mai scăpa.

Autorii filmului nostru probabil că nu sunt teologi și nu s-au inspirat direct din Biblie. Inspirația lor e legată de propria lor viață, de lumea în care trăiesc, de aerul vremurilor noastre. Dar tocmai de aceea, atunci când apar corespondențe cu mesajul Apocalipsei din Biblie, ele sunt cu atât mai interesante.

Slăbiciunea umană e plină de atâtea resurse pe care noi nu le-am explorat încă. Ne temem de ea și de aceea ne baricadăm sub tot felul de platoșe, care ne dau iluzia puterii și a siguranței… până când răul sfârșește prin a ne atinge. A ne recunoaște vulnerabili înseamnă a accepta că putem fi răniți în diferite feluri, dar înseamnă și a păstra sub orice rană, oricât de profundă, o inimă care rămâne vie, iubitoare, deschisă către ceilalți.

Un film ca acesta nu vorbește explicit despre Cristos, dar transmite în felul său un mesaj despre om, nu din perspectiva puterii, ci a slăbiciunii sale. Tocmai aici omul găsește profunzimi nebănuite, de parcă ar purta în ființa sa o fărâmă de absolut, o deschidere spre Altcineva mai mare decât el.