Când Papa grăit-a românește

Nouăsprezece ani mai târziu, să recitim câteva din cuvintele pe care Papa Ioan-Paul al II-lea le-a rostit în limba română cu ocazia vizitei sale din mai 1999. Semănând pe undeva cu cuvintele profeților, unele dintre ele s-au împlinit, altele nu, altele rămân la fel de deranjante și ne amintesc că ne-am întors la „vechile noastre tranșee”… Dincolo de acestea, să ne bucurăm văzând cât de aproape a fost (și deci rămâne) Sfântul Ioan-Paul al II-lea de poporul român și de sufletul acestuia.

*

Românie, țară-punte între Orient și Occi­dent, punct de răs­cruce între Europa cen­trală și cea orien­tală, Românie, pe care tra­diția o numește cu fru­mosul titlu de „Gră­dina Maicii Dom­nului”, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dum­nezeu, și al pre­as­fintei Fecio­are Maria. În pragul unui nou mileniu, înte­me­iază-ți vii­torul mai departe pe stânca tare a evan­ghe­liei. Cu aju­torul lui Cristos vei fi pro­ta­go­nista unei noi perio­ade de entu­ziasm și curaj. Vei fi nați­une pros­peră, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace. Dum­nezeu să te ocro­tească și să te bine­cu­vân­teze mereu!

*

Pre­zența repre­zen­tan­ților dife­ri­telor comu­ni­tăți reli­gio­ase mă face să sub­li­niez rolul esen­țial al Bise­ri­cilor. Lor le revine sar­cina de a fi fău­ri­to­are de pace, de soli­da­ri­tate și de fra­ter­ni­tate, astfel încât să nu se pre­zinte ca anta­go­niste, ci drept cola­bo­ra­to­are în vederea binelui comun, lăsând la o parte tot ce poate exa­cerba opo­zi­ți­ile, pasi­u­nile și ide­o­lo­giile care, în decursul dece­ni­ilor tre­cute, au încercat să pre­va­leze asupra per­so­a­nelor, asupra comu­ni­tă­ților ome­nești locale și asupra prin­ci­piilor de liber­tate și de adevăr. În con­di­ți­ile res­pec­tării auto­no­miei rea­li­tă­ților tem­po­rale, misi­unea lor spi­ri­tuală le cheamă să stea de veghe în lume, pentru a aminti valo­rile care stau la baza vieții sociale și pentru a iden­ti­fica sub aspect uman și spi­ri­tual orice lipsă de res­pect datorat fie­cărei per­so­ane, dem­ni­tă­ții și liber­tă­ților sale fun­da­men­tale, mai cu seamă liber­tatea reli­gio­asă și liber­tatea de conș­ti­ință.

*

Patru­zeci de ani de comu­nism ateu au lăsat urme și cica­trice în trupul și în memoria popo­rului vostru și au ins­taurat un climat de neîn­cre­dere; toate acestea nu pot dis­părea fără un efort real de con­ver­tire a cetă­țe­nilor, în viața lor per­so­nală și în rela­ți­ile cu ansam­blul comu­ni­tă­ții națio­nale. Fie­care tre­buie să întindă mâna fra­ților săi, astfel încât pro­mo­varea și dez­vol­tarea să fie în favo­area tuturor, în spe­cial a celor care au îndurat efec­tele nefaste ale dife­ri­telor crize din trecut. Poporul vostru este bogat în resurse nebă­nuite, de încre­dere în sine și de soli­da­ri­tate. Conș­tient de aceste valori, el este chemat să dez­volte o artă de a trăi împreună care este un supli­ment de suflet și de uma­ni­tate. (…) Încu­rajez locui­torii Româ­niei să depună efor­turi pentru a edi­fica o socie­tate în ser­vi­ciul tuturor și să se lase uniți din nou de mesajul lui Cristos, așa cum au făcut înain­tașii lor din tim­pu­rile apos­to­lice, ară­tând ce loc impor­tant au valo­rile creș­tine, spi­ri­tuale, morale și umane în viața nați­u­nii.

*

Nu există fiu al întunericului care să poată suporta cântul libertății, pentru că îi reproșează eroarea și păcatul.

Astăzi sunt aici pentru a vă aduce omagiu vouă, fii ai Bise­ricii Greco-Cato­lice, care măr­tu­ri­siți de trei secole, prin sacri­ficii uneori nema­ia­u­zite, cre­dința voastră în uni­tate. (…) Vin la voi pentru a da glas recu­noș­tinței Bise­ricii Cato­lice și nu doar a ei: între­gului uni­vers creștin, tuturor oame­nilor de bună­voință voi le-ați oferit măr­turia ade­vă­rului care îi face liberi.

*

Pentru creș­tini acestea sunt zile de ier­tare și recon­­ci­liere. Fără ace­astă măr­turie lumea nu va crede: cum putem vorbi în mod cre­dibil de Dum­nezeu care este iubire, dacă nu există nici un răgaz în con­frun­tări? Vin­de­cați rănile tre­cu­tului prin iubire. Su­fe­rința comună să nu gene­reze sepa­rare, ci să trezească mira­colul recon­ci­lierii. Nu este oare acesta mira­colul pe care lumea îl așteaptă de la cei ce cred?

*

Beatitudine, am venit aici ca pelerin pentru a atesta cât de apro­ape este în sim­țire între­aga Bise­rică Cato­lică de stră­dania epis­co­pilor, cle­rului și cre­din­cio­șilor Bise­ricii Orto­doxe Române, acum când un mileniu se încheie și un altul apare la ori­zont. (…) Unica evan­ghelie așteaptă să fie ves­tită în iubire și stimă reci­procă. Câte dome­nii se des­chid unei lucrări de anga­jare comună, în con­di­ți­ile res­pec­tului reci­proc și dor­inței împăr­tă­șite spre binele acelei uma­ni­tăți pentru care Fiul lui Dum­nezeu și-a dat viața! Măr­turia dată în comun este un mijloc puternic de evan­ghe­li­zare. Divi­zarea, în schimb, înseamnă vic­toria întu­ne­ri­cului asupra lumi­nii.

*

Beatitudine, am venit să con­templu chipul lui Cristos sculptat în Bise­rica voastră; am venit să venerez acel chip suferind, che­zășie pentru voi de reîn­noită spe­ranță.

*

Întâl­nirea de azi are loc în ziua în care Litur­ghia bizan­tină cele­brează săr­bă­to­area sfân­tului apostol și evan­ghe­list Ioan Teo­logul. Cine mai mult decât el, cel iubit intens de Învă­ță­torul, ne poate împăr­tăși ace­astă vie expe­riență de iubire? În scri­so­rile sale ace­asta pare să fie sin­teza vieții sale, cuvântul care, la bătrâ­nețe, când ceea ce-i de prisos cade, a rămas să sem­ni­fice trăirea sa per­so­nală: „Dum­nezeu e iubire”. Este ceea ce el con­tem­plase ple­cându-și capul la pieptul lui Isus și ridi­cându-și pri­virea spre coasta stră­punsă, din care ieșeau apa Bote­zului și sân­gele Euha­ris­tiei. Ace­astă expe­riență a iubirii de Dum­nezeu nu numai ne invită, dar apro­ape că ne cons­trânge la iubire, ca unică și ade­vă­rată sin­teză a cre­dinței creș­tine.

*

Beatitudine, frați întru epis­copat, să redăm Bise­­ricii uni­tate vizi­bilă, pentru că altfel ace­astă lume va fi lip­sită de o măr­turie pe care numai urmașii Fiului lui Dum­nezeu, mort și înviat din iubire, o pot duce până la cele din urmă con­se­cințe. Ce-ar putea oare deter­mina oame­nii de azi să creadă în el, dacă noi con­ti­nuăm să sfâ­șiem cămașa necu­sută a Bise­ricii, dacă nu reușim să dobândim de la Dum­nezeu mira­colul uni­tă­ții, lucrând pentru a înlă­tura obs­ta­co­­lele din calea mani­fes­tării ei depline? Cine ne va ierta de ace­astă măr­turie nea­dusă? Am căutat uni­tatea din toate pute­rile mele, și voi con­tinua să mă dedic până la sfârșit, ca ea să fie între pre­o­cu­pă­rile pri­o­ri­tare ale Bise­ri­cilor și a le sus­ține în slu­jirea apos­to­lică.

*

Pământul vostru româ­nesc, între „lati­nitas” și Bizanț, poate deveni punct de întâl­nire și de comu­ni­une. El este stră­bătut de marele Danubiu, care udă regi­u­nii din Răsărit și din Apus: fie ca România, ca și acest fluviu, să poată lega rapor­turi de înțe­le­gere și de comu­ni­une între popo­are diverse, con­tri­buind la afir­marea și în lume a civi­li­za­ției iubirii.

*

Beatitudine, părinți ai acestui Sfânt Sinod, tot mai puține zile sunt care ne des­part de înce­putul mile­niului trei al erei creș­tine. Pri­virea oame­nilor este ațin­tită asupra noastră în aștep­tare. Ei își apleacă ure­chea pentru a auzi de la noi, din viața noastră, înainte chiar decât din cuvin­tele noastre, știrea de odi­nio­ară: „L-am găsit pe Mesia”. Vor să vadă dacă și noi suntem capa­bili să părăsim mre­jele orgo­liului nostru și ale teme­rilor noastre pentru „a vesti anul de har al Dom­nului”. Vom trece acel prag cu mar­tirii noștri, cu toți cei ce și-au dat viața pentru cre­dință: orto­docși, cato­lici, angli­cani, pro­tes­tanți. Din­tot­dea­una sân­gele mar­ti­rilor este sămânță gene­ra­to­are de noi cre­din­cioși în Cristos. Dar pentru a face acest lucru, tre­buie să murim noi înșine, să îngropăm omul nostru cel vechi în apele naș­terii din nou și să înviem ca noi făp­turi. Nu putem înșela che­marea lui Cristos și aștep­tă­rile lumii, nici refuza gla­su­rile noastre, încât cuvântul veșnic al lui Cristos să nu poată fi pro­clamat noilor gene­ra­ții.

*

Mul­țu­mesc pentru că ați vrut să fiți prima Bise­rică Orto­doxă care l-a invitat în pro­pria țară pe papa de la Roma; vă mul­țu­mesc pentru că mi-ați oferit bucuria acestei întâl­niri fra­terne; vă mul­țu­mesc pentru darul acestui pele­rinaj care mi-a îngă­duit să-mi întă­­resc cre­dința ală­turi de măr­turia unor frați în Cristos plini de zel. „Veniți să umblăm împreună în lumina Dom­nului”. Lui să-i fie slavă în vecii vecilor. Amin.

Mul­țu­mesc. O vizită de neu­itat, România. Am trecut aici pragul spe­ranței. Vă mul­țu­mesc. Dum­nezeu să ne bine­cu­vân­teze pe toți.

*

Să izbuc­ne­ască din Bise­rica Orto­doxă Română și din cea Cato­lică o sin­gură cân­tare de pre­a­mă­rire a numelui Dom­nului! Să for­meze o sim­fonie de gla­suri expri­mând fră­ție­tatea cor­dială a rapor­tu­rilor reci­proce și implo­rând comu­ni­unea deplină a tuturor cre­din­cio­șilor. Înte­me­iate pe suc­ce­si­unea apos­to­lică, Bise­rica Orto­doxă Română și cea Cato­lică au ace­lași cuvânt al Dom­nului, păs­trat în Sfin­tele Scrip­­turi și ace­leași taine sau sacra­mente. În spe­cial, con­­servă acee­ași Pre­oție și cele­brează unicul sacri­ficiu al lui Cristos, prin care el edi­fică și face să cre­ască Bise­rica sa.

*

Per­cepem mis­terul Bise­ricii una, sfântă, cato­lică și apos­to­lică, și des­co­perim valo­area misi­u­nii sale în mod deo­sebit aici pe pământ româ­nesc, unde trăiesc, ală­turi unii de alții, creș­tini care aparțin tra­di­ției orien­tale și celei occi­den­tale. Trăiesc orien­tați spre uni­tate, pre­o­cu­pați să răs­pundă poruncii lui Cristos și prin ace­asta dor­nici să dia­lo­gheze, să se înțe­le­agă și să se ajute între ei.

*

Dacă uneori s-au produs neîn­țe­le­geri și, din păcate, rup­turi dure­ro­ase în inte­riorul tru­pului mistic al lui Cristos, unic și indi­vi­zibil, totuși mai puter­nică decât orice dez­bi­nare a dăi­nuit conș­ti­ința a ceea ce îi unește pe toți cre­din­cioșii și a che­mării comune la uni­tate. La sfâr­șitul celui de-al doilea mileniu, dru­mu­rile care se înde­păr­ta­seră încep să se apropie și asistăm la inten­si­fi­carea miș­cării ecu­me­nice menite să atingă uni­tatea deplină. Sem­nele acestui drum neîn­tre­rupt către uni­tate sunt pre­zente și pe pământul vostru, în România, țară care în cul­tura, limba și istoria sa, poartă urmele vii ale tra­di­ției latine și ale celei orien­­tale. Urarea mea cea mai vie este ca rugă­ci­unea lui Isus în Cenacol: „Tată, fă ca toți să fie una” (cf. In 17,21), să vă rămână mereu pe buze și să nu înce­teze nicio­dată să bată în inimile voastre.

*

A-l iubi pe Cristos! Iată scopul ultim al exis­tenței noastre: a-l iubi în împre­ju­ră­rile con­crete ale vieții, încât iubirea Tatălui să se arate lumii; a-l iubi din toate pute­rile, pentru ca să se rea­li­zeze planul de mân­tuire, iar cre­din­cioșii să ajungă prin el la deplina comu­ni­une. Nicio­dată să nu se stingă în inimă ace­astă arză­to­are dorință!

*

Mult iubiți cato­lici din România, știu bine cât ați suferit în anii cum­pli­tului regim comu­nist; mai știu și cu cât curaj ați per­se­verat în fide­li­tatea voastră față de Cristos și evan­ghelia sa. Acum, în pragul mile­­niului trei, nu vă fie teamă: des­chi­deți larg por­țile inimii voastre Mân­tui­to­rului Cristos! El vă iubește și vă este apro­ape; el vă cheamă la un reîn­noit anga­­ja­ment de evan­ghe­li­zare. Cre­dința este dar al lui Dum­nezeu și patri­moniu de incom­pa­ra­bilă valo­are care tre­buie păs­trat și răs­pândit. În păs­trarea și pro­mo­varea valo­rilor comune, fiți mereu des­chiși unei efec­tive cola­bo­rări cu toate gru­pu­rile etnico-sociale și reli­gio­ase care alcă­tuiesc țara voastră, ani­mați întot­dea­una de spe­ranță și de iubire.
Maria, Maica Răs­cum­pă­ră­to­rului, să vă înso­țească și să vă ocro­tească pentru ca să puteți scrie noi pagini de sfin­țenie și de gene­ro­asă măr­turie creș­tină în istoria Româ­niei. Amin! „Cristos a înviat!”

*

Aş vrea să încredinţez acest vis vouă, tuturor. În special, aş vrea să-l încredinţez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România! […] În aceste zile Spiritul vă încredinţează vouă, tinerilor, „visul” lui Dumnezeu: ca toţi oamenii să facă parte din familia sa, ca toţi creştinii să fie una. Intraţi cu acest vis în noul mileniu!

Voi care v-aţi eliberat de coşmarul dictaturii totalitare, nu vă lăsaţi amăgiţi de visurile înşelătoare şi periculoase ale consumismului. Şi acestea ucid viitorul. Isus vă face să visaţi o Românie nouă, un pământ pe care Orientul şi Occidentul să se poată întâlni în fraternitate. Această Românie este încredinţată mâinilor voastre. Construiţi-o împreună, cu îndrăzneală. Domnul v-o încredinţează. Voi încredinţaţi-vă lui, ştiind că „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc„. Domnul să binecuvânteze România, să binecuvânteze poporul său, să binecuvânteze Europa!

(Texte: magisteriu.ro   Poze: angelus.com.ro)

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro