Când timpul e scurt

Noi suntem familia Roșu și acum 7 ani am ales să ne educăm cei patru copiii acasă. I-am înscris la o școală catolică din Statele Unite ale Americii, în sistem online iar scoala ne-a oferit câte un  curriculum pentru fiecare copil, pe care trebuie să îl urmăm până la finalul anului. Din când în când  ni se cere să trimitem testele lor de evaluare completate. Homeschooling-ul ne oferă o mare flexibilitate în gestionarea orarului familiei noastre însă vine și cu o mare responsabilitate pentru noi ca părinți.  

Septembrie a devenit, pentru noi, luna în care planificăm cum vom parcurge materialul didactic din anul care urmează. Viața însă nu se întâmplă previzibil: apar urgențe medicale și tot felul de alte  lucruri care ne deraiază de la planul inițial. Ca și mamă, bineînțeles că încep sa mă îngrijorez că suntem în urmă față de ceea ce ne-am propus inițial. Timpul e scurt și sunt multe de făcut cu responsabilitatea unei case de gestionat și 4 copii de educat.

Când apare această îngrijorare, încep să mă agit și să zoresc copiii, dar și pe mine, să facem lucrurile mai repede.  Iar casa noastră se umple de stres și agitație…

– Hai, hai, hai că timpul e scurt! mă aud spunând, încercând să îi motivez pe cei din jur. Fiecare are ritmul lui, dar eu îmi doresc să fie eficienți în felul în care eu consider cel mai potrivit.

În momentele de liniște, reușesc însă să stau și să mă analizez. Știu că Dumnezeu e cel care a creat timpul, dar oare de ce l-a făcut atât de scurt? Oare chiar este timpul prea scurt sau poate vreau eu să fac prea multe?  Dacă Domnul a creat ziua de 24 de ore, atunci mie nu mi se cere decât să fiu un administrator credincios al acestor ore.  Nu, nicidecum, timpul nu e scurt, timpul e suficient pentru ceea ce mi se cere! 

Am învățat să aloc timp în agenda mea pentru lucrurile neprevăzute, în loc să înghesui cât mai multe într-o zi.  Astfel nu mai sunt luată prin surprindere și am un timp de rezervă tocmai pentru aceste situații. 

În fiecare dimineață încerc să am timpul meu cu Domnul, înainte ca să îi trezesc pe copii, să încredințez Domnului ziua mea, pe copiii mei și ce avem de făcut în acea zi. Asta mă ajută să văd lumea cu alți ochi: încerc să discern care sunt lucrurile pe care neapărat trebuie să le fac eu, ce anume pot delega și care sunt lucrurile pe care aleg dinainte ca să nu le fac. Mă ajută foarte mult să știu că am suficient timp pentru ceea ce Domnul mă cheamă să fac azi, dar învăț să-mi fac partea mea prioritizând sarcinile.

Când pun în mâna Domnului ziua de azi, el îmi dăruiește liniște. Simt că sunt un administrator înțelept al timpului dat și că  fiecare oră e o perlă prețioasă de care vreau să am grijă. Nu mai sunt mereu pe grabă, pot fi prezentă și fac lucrurile cu bucurie. Iar când apar urgențe sau lucruri care să mă deraieze de la planul inițial, le accept tot ca pe intervenția Domnului, care îmi zice că acum alta e prioritatea. Oamenii din jurul meu au întâietate și nu sarcinile care trebuie rezolvate. Uneori un copil bolnav sau un accident la bucătărie care ne ia mult din timpul pe care l-am planificat pentru altceva e pentru mine semnul că trebuie să încetinesc ritmul și să-mi amintesc ca oamenii sunt mai prețioși decât obiectivele de realizat. Cine suntem și cine devenim e mult mai important decât ceea ce facem!

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro