Dumnezeu vede omul, nu eşecul
Sunt două feluri de eşecuri. Unul mai exterior, când îți faci un plan şi ratezi – pierzi examenul, facultatea, etc. După un timp poți găsiMai mult
Sunt două feluri de eşecuri. Unul mai exterior, când îți faci un plan şi ratezi – pierzi examenul, facultatea, etc. După un timp poți găsiMai mult
În luna ianuarie, Biserica îl sărbătoreşte pe sfântul Toma din Aquino (28 ianuarie), Doctor al Bisericii, călugărul dominican care a adus lumină înMai mult
O rugăciune prezentată pe canalul său YouTube, dedicat lui Padre Pio, de către Jean Goyard. (un canal pe care îl recomandăm dealtfel, eMai mult
Între pasajele din Memoriile Cardinalului Hossu sunt strecurate adevărate rugăciuni, ca nişte versete de psalmi, scrise pe drumul său de suferință şi mărturie.Mai mult
Un an pastoral dedicat virtuții creștine, a speranței, reprezintă o invitație puternică de a redescoperi importanța acesteia pentru viața noastră. Din capul loculuiMai mult
Acum nouă luni am început un job nou. Era un job care mă entuziasma, venise la momentul potrivit, îmi plăcea compania și eraMai mult
Un ghid pentru preoți, părinți şi toți cei care au în grijă sufletele Se spune că Biserica îi obligă pe oameni laMai mult
Sunt în viață eşecuri obiective, pierzi examenul sau job-ul sau un proiect frumos. Trebuie să treacă timp ca să începi să vezi căMai mult
Viața ne întâmpină cu bune și cu rele, cu bucurii și cu necazuri. Ne-ar plăcea foarte mult să avem parte doar de bucurii,Mai mult
Am avut ocazia să trăiesc trei ani la poalele munților Caucaz, într-o republică din Federația Rusă, locuită majoritar de musulmani. În această perioadă,Mai mult