Ce fel de Înviere mărturisim noi creștinii

Ȋnvierea, ca moment ȋn venirea primǎverii, e o sǎrbǎtoare plǎcutǎ. Mergem cu bucurie la slujba de noapte a Ȋnvierii. Dar, dacǎ ne gȃndim bine, Crǎciunul ȋntr-un fel e mai ușor de trǎit și mesajul e mai ușor de ȋnţeles: trebuie sǎ revenim la simplitate, la recunoștinţa faţǎ de Dumnezeu care a venit printre noi ca un prunc. Ȋn schimb, chiar dacǎ ne bucurǎm de Ȋnviere, oare ce ȋntelegem noi din ea și mai ales cum o putem trǎi? Ajungȃnd acasǎ cu lumina de la bisericǎ, nu arǎtǎm deloc “mai ȋnviaţi”. Ne bucurǎm, dar Ȋnvierea rǎmȃne cumva inaccesibilǎ pentru noi.

Asta se ȋntȃmplǎ mai ȋntȃi pentru cǎ, mai mult sau mai puţin conștient, vedem Ȋnvierea ca pe o performanţǎ a spiritului, o victorie asupra materiei. Gȃndim ca la Hollywood: Isus care a reușit sǎ ȋnvie, și acum apare unde vrea el, puţin ca Superman. Or, Dumnezeu nu vrea sǎ ne arate cǎ putea ȋnvia și nu acesta e sensul Ȋnvierii.

Mai profund, sunt unele filozofii contemporane care vǎd doar douǎ elemente mari ȋn existenţa omului: pe de o parte spiritul, pe de altǎ parte trupul, carnea. Pentru aceste filozofii spiritul e desigur superior, dar nu poate ȋnvinge permanent “carnea” și tentaţiile ei, așa cǎ din cȃnd ȋn cȃnd se “predǎ” trupului. Aceste filozofii vǎd viaţa ca pe o luptǎ ȋntre spirit și trup. Perspectiva creștinǎ, dar și realitatea filozoficǎ a omului, e mai completǎ, ȋn sensul cǎ mai existǎ un al treilea element, destul de uitat ȋn zilele noastre: inima. Care este și spiritualǎ, dar și trupeascǎ.

Dumnezeu s-a facut om și a venit printre noi ca sǎ ne arate inima sa, iubirea sa care ȋn Cristos este biruitoare faţǎ de toate slǎbiciunile, pǎcatele, trǎdǎrile noastre. De fapt, Isus nu a ȋnviat pentru cǎ avea un spirit puternic, ci pentru cǎ iubirea divinǎ a ȋnvins tot ce era rǎu ȋn om, pǎcatul și chiar și ultima consecinţǎ a pǎcatului, moartea. Inima Preasfȃntǎ a lui Isus, revelatǎ la Paray-le Monial ȋn Franţa, este simbolul acestei realitǎţi: inima divinǎ dar și umanǎ a lui Cristos ne-a adus mȃntuirea, prin jertfa de Cruce.

Pentru a ȋnţelege mai bine aceastǎ legǎturǎ dintre inimǎ și ȋnviere, sǎ privim Sǎrbǎtoarea Divinei Milostiviri, pe care Sfȃntul Papǎ Ioan Paul al II-lea a instituit-o pe 30 aprilie 2000 ca pe o sǎrbǎtoare esenţialǎ pentru al treilea mileniu, dar și o sǎrbǎtoare de acum legatǎ tocmai de timpul Ȋnvierii. El spunea ȋn acea zi: “E nevoie ca şi omenirea de azi să-l primească în cenacolul istoriei pe Cristos înviat care arată rănile răstignirii sale şi repetă: „Pace vouă!” Sǎrbǎtoarea Divinei Ȋndurǎri e legatǎ de trimiterea apostolilor ȋn misiune de la sfȃrșitul Evangheliei lui Ioan (In, 20, 19-23) și ȋn același timp e legatǎ, ȋn revelaţiile Sfintei Faustina, de Novena Divinei Ȋndurǎri revelatǎ de Cristos acelei Sfinte. Ȋn fiecare din cele nouǎ zile de rugǎciune, Isus invită pe cel care o recitǎ sǎ aducǎ la inima sa o altǎ categorie de oameni: “Astăzi adu-mi omenirea întreagă, mai ales pe toți păcătoșii, și cufundă-i în oceanul Îndurării mele”; ”Astăzi adu-mi sufletele preoților și ale celor consacrați” ; “Astăzi adu-mi toate sufletele credincioase și evlavioase”; “Astăzi adu-mi-i pe cei care nu mă cunosc încă. Și la ei m-am gândit în Pătimirea mea amară și viitorul lor zel întărea Inima mea“; “Astăzi adu-mi sufletele fraților separați” ; ”Astăzi adu-mi sufletele blânde și smerite și pe cele ale copiilor”;  “Astăzi adu-mi sufletele care cinstesc și slăvesc în mod special Milostivirea mea”;  “Astăzi adu-mi sufletele care se află în Purgator”; “Astăzi adu-mi sufletele lâncede”.

Observǎm cǎ aceastǎ Novenǎ a Divinei Ȋndurǎri e ca un pelerinaj al ȋntregii umanitǎţi spre inima lui Cristos cel Ȋnviat. Ȋn Episcopia Greco-Catolicǎ de București, anul 2018 este ȋndreptat spre zelul pentru suflete. Putem sǎ ȋncepem și noi pelerinajul, sǎ ducem la Inima lui Cristos, prin rugǎciune, toate aceste valuri de oameni și suflete care au nevoie de Ȋndurarea Divinǎ. Vedem cǎ existǎ o mare luptǎ, un mare rǎzboi ȋn lume care are ca unic scop trezirea oamenilor la realitatea faptului cǎ Isus ȋi iubește și le vrea mȃntuirea. Mai mult, putem și noi, privind la aceste cohorte, aceste valuri de oameni și probleme, sǎ ȋnvǎţǎm ca și ȋn viaţa noastra sǎ orientǎm totul spre Isus, toate problemele, slǎbiciunile, durerile, momentele de zel și cele de lȃncezealǎ. Tot ceea ce Cristos a biruit, prin jertfa sa, ȋn Ȋnvierea sa, trebuie acum sǎ revinǎ rȃnd pe rȃnd la Cristos. Este sensul vieţii noastre: un pelerinaj, ca oameni particulari sau ca umanitate, spre Ȋnvierea deplinǎ.

(Articol publicat iniţial sub o formǎ ușor revǎzutǎ ȋn Foaia de Paști

a Episcopiei Greco-Catolice de București, 2018.)

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro