Cei doi sfinți duhovnici de la jumătatea lui februarie

În aceeaşi zi de 15 februarie, Biserica sărbătoreşte doi mari duhovnici, care vom vedea că au foarte multe lucruri în comun – sfântul Claude de la Colombière şi fericitul Michał Sopoćko.

Primul, sfântul Claude de la Colombière, iezuit francez, a fost duhovnicul sfintei Maria Margareta Alacoque începând cu anul 1675. Maria Margareta este călugăriţa franceză care a primit de la Cristos, la Paray le Monial, revelaţia Inimii Preasfinte, sărbătorită în Biserică în fiecare primă vineri din lună. Al doilea, fericitul Michał Sopoćko, preot polonez, a fost duhovnicul sfintei Faustina, în ultima perioadă a vieţii acesteia, adică între 1932 şi 1938. Sfânta Faustina este cea care a primit pentru Biserică marea devoţiune a Milostivirii Divine a lui Isus, aşa cum a fost ea definită de Papa Ioan-Paul al II-lea în anul 2000.

Ambii preoţi au intervenit în vieţile acestor călugăriţe în momente dificile. Amândoi au fost cumva „anunţaţi” de către Isus: pentru Maria Margareta, Isus îi spusese: „Îţi voi trimite pe slujitorul meu fidel şi prietenul meu desăvârşit”. Iar sora Faustina, care era foarte frământată de faptul că nu avea un director de conştiinţă permanent, înainte de a ajunge la Vilnius, unde avea să-l cunoască pe părintele Sopoćko, scria în jurnal: „Înainte de a ajunge la Vilnius, îl cunoşteam deja printr-o viziune interioară. Într-o zi, îl văzusem în capela noastră, între altar şi scaunul de spovadă. Auzisem atunci o voce în suflet: Iată ajutorul vizibil pe care ţi-l dau pe pământ. El te va ajuta să împlineşti voinţa mea pe pământ” (Micul Jurnal 47-54).

În fine, prin revelaţiile celor două călugăriţe, poate cele mai importante revelaţii private ale lui Cristos din ultimele patru secole, amândoi duhovnicii sunt legaţi de Misterul Milostivirii Divine. Totodată, ceea ce îi uneşte este faptul că au reprezentat un chip al acestei Milostiviri: au fost oameni smeriţi, care nu au făcut valuri, oameni care au reuşit să aducă o stabilitate în viaţa celor de care se ocupau, cu fineţe, prudenţă şi mult respect.

Desigur, dacă citim vieţile acestor două călugăriţe, vedem că nu întotdeauna au fost bine înţelese de superiori sau de alţi duhovnici. Pentru o astfel de misiune extraordinară era de prevăzut că lucrurile nu vor fi nici uşoare, nici simple. Așa se face că, atunci când a fost nevoie, duhovnicii au apărut, iar influenţa lor a fost evidentă. Printre altele, părintele Michal este cel care a cerut sorei Faustina să scrie minunatul „Mic Jurnal” pe care îl avem astăzi la dispoziţie.

Această intervenţie, un asemenea ajutor din partea lui Dumnezeu este o lecţie importantă. Este încă un exemplu despre felul în care lucrează Providenţa: Dumnezeu prevede şi oferă ceea ce trebuie la momentul potrivit. Poate că nu în orice clipă vedem asta, poate că nu în orice clipă simţim asta, dar în momentele de bilanţ, dacă ne rugăm şi ne reculegem cu atenţie, putem recunoaște clipele de lumină din viaţa noastră, chiar dacă acestea au strălucit uneori în mijlocul celor mai negre nopţi ale sufletului.

Aceşti doi preoţi au oferit nu doar sprijin şi discernământ, dar au făcut ceva oarecum mult mai important: au confirmat misiunea celor două sfinte. Şi ne putem întreba, fiecare dintre cei care căutăm duhovnici şi ajutor de la „cele de sus” pentru drumul nostru printre „cele de jos”: pentru ce oare avem nevoie de fapt de un duhovnic, şi în ce moment?

Nu vom avea nevoie de un duhovnic toată viaţa, nici nu vom avea nevoie de el la fel de mult în orice etapă a vieţii. Totuşi, ani de zile căutăm ceva. Ce anume? Ei bine, de cele mai multe ori căutăm şi noi ceva mai mult decât un sprijin, şi anume o confirmare. Vrem să primim de la trimisul lui Dumnezeu cuvintele şi lumina supranaturală care confirmă ceea ce simţim deja în singurătatea sufletului. Deci nu e imposibil să înţelegem că Dumnezeu cere de la noi și puţină răbdare, până ce ne va trimite această lumină.

Poate că pe moment nu putem înţelege aceasta. Sau mai contează efectul ce apare atunci când nu ai avut un duhovnic bun sau nu ai avut deloc duhovnic: totul devine foarte clar atunci când îl găseşti pe cel potrivit. Simţi imediat că mergi mai repede, mai bine, mai cu curaj şi cu elan spre Dumnezeu. Era oare greşit faptul că Dumnezeu ne-a lăsat singuri în alte momente? Nu. Sunt multe explicaţii posibile: a fost aşa ca să-l recunoaştem pe duhovnicul cel bun, ca să-l apreciem la justa valoare sau ca să păstrăm cu sfinţenie lumina lui, cuvintele lui, direcţia pe care ne-o va da.

Și aş vrea să închei cu ceea ce unii numesc azi „o provocare”. Dacă suntem în căutarea unui duhovnic, să recitim puţin viaţa sfântului Claude şi a fericitului Michał. Să ne imprimăm pentru locul de rugăciune o fotografie cu cel dintre ei care ne inspiră mai mult şi să începem să ne adresăm lui cu încredere. Să-l rugăm să ne clarifice etapa în care ne aflăm și dacă am avea nevoie acum de un duhovnic. În fine, să-l rugăm să ne scoată în cale acel duhovnic care ne va putea ajuta să descoperim Faţa lui Dumnezeu pentru noi înşine. Nu pentru vecinul, nu pentru trecut, nu pentru viitor, ci pentru prezent.