Dacă doriți să recitiți… Scurtă antologie de scrieri pastorale ale Sfântului Ioan-Paul al II-lea

Într-un text mai lung, vă prezentăm mai jos o scurtă antologie de scrieri pastorale ale Sfântului Ioan-Paul al II-lea, realizată de pr. Marius Taloș, căruia îi mulțumim.

Ecclesia de Eucharistia (17 aprile 2003)

Această enciclică a fost promulgată în Joia Sfântă, zi în care se comemorează instituirea Sfintei Euharistii. Papa Ioan Paul al II-lea afirmă că Euharistia “se află în  centrul întregii vieţi a Bisericii”, conţinând în sine însăşi misterul sacrificiului lui Cristos pe cruce şi învierea sa din morţi. Enciclica prezintă sumarul doctrinei euharistice, reamintind importanţa celebrării Euharistiei conform normelor Bisericii , necesitatea de a fi în stare de har pentru a primi Sfânta Împărtăşanie şi faptul că nu este posibil ca Euharistia să fie în părtăşie cu alte comunităţi care nu au aceeaşi doctrină Euharistică sau fără o preoţie validă care să permită celebrarea euharistică. Papa Ioan Paul al II-lea meditează apoi asupra Fecioarei Maria, ca “femeie a Euharistiei”. Enciclica are o introducere, următoarele capitole: “Misterul credinţei”;”Euharistia edifică Biserica”; ”Apostolicitatea Euharistiei şi a Bisericii”; ”Euharistia şi comuniunea eclezială”; “Demnitatea celebrării euharistice”; “La şcoala Mariei, ‘Femeia Euharistiei’ ” şi o concluzie.

Fides et Ratio (14 Septembrie 1998)

Această enciclică se referă la “relaţia între credinţă şi filosofie”. Papa Ioan Paul al II-lea consideră că este de datoria lui să stabilească principiile şi criteriile necesare pentru “restabilirea relaţiei armonioase între teologie şi filosofie”. Biserica, afirmă papa, “nu are o filosofie proprie şi nici nu preferă o anume filosofie”. “Conţinutul revelaţiei nu poate niciodată să devalorizeze descoperirile şi nici să legitimizeze autonomia raţiunii. Pe de altă parte, raţiunea nu trebuie niciodată să-şi piardă capacitatea de a-şi pune întrebări şi de a i se pune întrebări”. Eniciclica examinează relaţia dintre filosofie şi cuvântul lui Dumnezeu: metafizica şi teologia; adevărul şi libertatea; experienţa umană şi filosofia; valoarea filosofiei într-o lume dominată de ştiinţă etc. Enciclica are o introducere, următoarele capitole: “Revelarea înţelepciunii lui Dumnezeu”;”Credo ut intellegam,”Intellego ut credam”; “Relaţia între credinţă şi raţiune”;”Intervenţiile magisteriului în problemele filosofice”;”Interacţiunea între filosofie şi teologie” şi o concluzie.

Ut Unum Sint (25 mai 1995)

Ecumenismul nu e un “apendice” la activitatea tradiţională a Bisericii, ci “o parte organică a vieţii şi muncii sale şi prin urmare trebuie să se vadă în tot ceea ce este şi ce face Biserica”, afirmă papa în această enciclică. Ioan Paul al II-lea afirmă rolul papalităţii ca “semn vizibil şi garant” al unităţii, recunoscând faptul că Episcopul Romei “reprezintă o dificultate pentru mulţi creştini, a căror memorie este marcată încă de amintiri dureroase”.istoricul ecumenismului, părtăşia sacramentelor,natura dialogului, grupurile de dialog interconfesional, rugăciunea comună, slujirea comună, traducerile ecumenice ale Bibliei, doctrina, domeniile “care necesită un studiu mai complet înainte de a se putea ajunge la un adevărat consens de credinţă”(nr.79) etc. Enciclica are o introducere, următoarele capitole: “Implicarea Bisericii Catolice în ecumenism”; “Roadele dialogului”; “Quanta est nobis via?” şi se încheie cu o exortaţie (îndemn).

Evangelium Vitae (25 martie 1995)

Papa Ioan Paul al II-lea trasează etapele de parcurs pentru o “nouă  cultură a vieţii”, exprimând poziţia Bisericii catolice privind valoarea şi inviolabilitatea vieţii umane. Faptul că legile nu pedesesc practicile care se opun vieţii şi în multe state chiar le protejează, reprezintă “simptomul şi cauza unui grav declin moral”. “Nici o lege omenească nu poate avea pretenţia să legitimizeze avortul şi euthanasia”; “uciderea directă şi voluntară a unei fiinţe umane inocente este dintotdeauna profund imorală(nr.57) “Avortul direct, adică dorit, constituie o gravă abatere morală”(nr.62) iar “euthanasia reprezintă o gravă violare a legii divine” (nr.65).Enciclica are o introducere, următoarele capitole: “Glasul sângelui fratelui tău striga la mine din pământ”; “Am venit ca să aibă viaţă”;”Să nu ucizi”; “Mie mi-aţi făcut” şi  o concluzie.

Scrisoarea de Crăciun către toți copiii lumii (1994)

Oficiul de presă al Vaticanului o consideră o “mini-enciclică”. Textul contrastează pregnant cu literatura edulcorată sau didactic-aridă în care se scrie în general pentru copii. “Scrisoarea” este un document pastoral și educațional pentru copii, de o mare frumusețe și profunzime, scris cu inima și rațiunea. Este pentru prima dată când un suveran pontif se adresează în mod oficial direct copiilor. “Scrisoarea” marchează încheierea Anului Internațional al Familiei. Arătând rolul copiilor în Evanghelie și în istoria Bisericii, papa îi îndeamnă pe copii să se roage pentru pace și armonie în familiile lor și în lume și sa-și urmeze cu tot sufletul chemarea, fiind siguri că Dumnezeu îi iubește.

Veritatis Splendor (6 august 1993)

În cea de a zecea enciclică a sa, papa Ioan Paul al II-lea se referă la aspectele fundamentale ale teologiei morale, “care sunt subminate de unele tendinţe actuale”. Papa se referă în special “la încercarea de a separa libertatea de adevăr, ceea ce este consecinţa, manifestarea şi scopul unei dihotomii mult mai severe şi distrugătoare, aceea care separă credinţa de moralitate”.Enciclica reafirmă “universalitatea si inamovibilitatea comandamentelor morale, în special a acelora care interzic cu desăvârşire, întotdeauna şi fără excepţie, actele intrinsec rele”. Enciclica exprimă necesitatea de a redescoperi pentru cultura  de azi legătura între adevăr, libertate şi bine.Apărută dupa căderea zidului Berlinului din 1989 şi prăbuşirea comunismului în Europa, enciclica atrage atenţia asupra pericolului individualismului capitalist. După publicarea acestei enciclice, Le Nouvel Observateur afirma, la  21 octombrie 1993 următoarele: “După ce a  dat loviturile cele mai dure totalitarismului comunist Ioan Paul al II-lea a devenit singurul adversar puternic al spiritului capitalo-individualist al timpului nostru”.  Enciclica are o introducere, următoarele capitole: “Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac?”(Mt 19.16);”Nu vă conformaţi lumii acesteia”(Rom 12.2); “Ca nu cumva să devină zadarnică crucea lui Cristos”(1Cor 1.17) şi o concluzie..

Centesimus Annus (1 mai 1991)

A fost scrisă în preajma prăbuşirii comunismului în Europa,  cu ocazia centenarului enciclicei sociale a papei Leon al XIII-lea, intitulată Rerum Novarum. Papa Ioan Paul al II-lea examinează punctele tari şi slabe ale diferitelor forme de capitalism şi ia în discuţie teme ca: munca, sindicatele şi salariile, şomajul, profitul, ateismul, lupta de clasă, libertatea şi proprietatea privată. Enciclica are o introducere şi  următoarele capitole: “Trăsăturile caracteristice ale Rerum Novarum”; ” ‘Noile lucruri’ de astăzi”; “Sfârşitul Războiului Rece”; “Proprietatea privată şi universalitatea bunurilor materiale”; “Statul şi cultura”; “Omul, cale a Bisericii”.

Redemptoris Missio (7 decembrie 1990)

Subtitlul acestei enciclice, în care papa accentuează asupra necesităţii evanghelizării, este “Despre validitatea permanentă a mandatului misionar al Bisericii”. Enciclica examinează noile frontiere ale activităţii misionare în oraşele moderne, ca şi în unele arii creştine prin tradiţie dar care necesită reevanghelizare, precum şi misiunea ad gentes. Papa Ioan Paul al II-lea respinge orice încercare misionară care ar sluji numai nevoilor pământeşti, fără deschidere spre transcendental. Enciclica se referă la relaţia între activitatea misionară, ecumenism şi dialog interreligios, la procesul de dezvoltare a popoarelor, la situaţiile în care creştinii reprezintă o minoritate şi la inculturaţie, precum şi la rolul comunicaţiilor în evanghelizare. Enciclica are o introducere, opt capitole: “Isus, singurul Mântuitor”; “Împărăţia lui Dumnezeu”; “Sfântul Duh, protagonistul Misiunii”;   “Orizonturile largi ale Misiunii Ad Gentes”; “Căile Misiunii”; “Lideri şi lucrători în apostolatul misionar”; “Cooperarea în activitatea misionară”; “Spiritualitatea misionară” şi o concluzie.

Sollicitudo Rei Socialis (30 decembrie 1987)

Scrisă cu ocazia celei de a douăzecea aniversări a enciclicei Populorum progressio, papa Ioan Paul al II-lea a dorit să aducă un omagiu acestui document istoric promulgat de  papa Paul al VI-lea şi să afirme încă o dată continuitatea şi reînnoirea continuă a doctrinei sociale a Bisericii. Enciclica are o introducere, cinci capitole: ‘Noutatea enciclicei « Populorum Progressio »’ ; ‘Panorama lumii contemporane’ ; ‘Dezvoltarea umană autentică’ ; ‘O lectură teologică a problemelor moderne’ ; ‘Câteva orientări particulare’ şi o concluzie.

Redemptoris Mater (25 martie 1987)

Aceasta este a şasea enciclică a papei Ioan Paul al II-lea, scrisă la începutul Anului Marian, 1987. Enciclica începe prin prezentarea locului special pe care îl ocupă Fecioara Maria în planul  mântuirii şi a rolului său în Misterul lui Cristos (Partea I); în partea a II-a se discută rolul Mariei ca Maică a lui Dumnezeu în centrul Bisericii pelerine. Partea a III-a arată Medierea Maternă exercitată de Fecioara Maria: ea se aşează între Fiul ei şi omenire, cu nevoile, cerinţele şi suferinţele sale; prin urmare, nu intervine “din afară”, ci din centru, din lăuntru, ca mamă. Maria îmbrăţişează totul şi pe toţi în Biserică şi prin Biserică. În calitate de Maică a Bisericii, Maria reprezintă şi modelul Bisericii. Enciclica are o introducere, cele trei părţi menţionate şi o concluzie.

Dominum et Vivificantem (18 mai 1986)

Enciclica „Dominum et Vivificantem” despre Sfântul Duh în viața Bisericii și a lumii a fost scrisă de papa Ioan Paul II în 1986, în cel de al optulea an al pontificatului său. Enciclica aceasta formează o trilogie despre Trinitate, împreună cu enciclicele dedicate Tatălui,  „Dives in misericordia” (1980), și Fiului, „Redemptor hominis” (1979). Documentul prezintă  o introducere, trei părți : “Duhul Tatălui și Fiului, dăruit Bisericii”, “Duhul care pune în lumină păcatul lumii”,”Duhul care dă viață”și o concluzie.

Slavorum Apostoli (2 iunie 1985)

Este a patra enciclică şi a fost scrisă cu ocazia celui de al 11-lea centenar al morţii lui Metodiu. Sfântul Părinte îi omagiază pe Sfinţii Chiril şi Metodiu, care au adus în sec. IX evanghelia popoarelor  slave din estul Europei. El aminteşte că fraţii erau oameni de cultură greacă şi instrucţie bizantină, şi au lucrat pe un teritoriu care aparţinea Bisericii Romei, realizând astfel o punte de legătură între tradiţiile Răsăritene şi Apusene, care formează împreună marea tradiţie a Bisericii universale.  Enciclica are o introducere, şase capitole: “Schiţă biografică”, “Vestitori ai Evangheliei”, “Ei au implantat Biserica Domnului”, “Sensul catolic al Bisericii”, ”Evanghelie şi cultură”, “Semnificaţia şi influenţa mileniului creştin în lumea slavă” şi o concluzie.

Laborem Exercens (14 septembrie 1981)

Suveranul Pontif a scris această enciclică în anul 1981, cu ocazia celei de a 90-a aniversări a enciclicei papei Leon al XIII-lea, Rerum Novarum, cu privire la problema muncii. Papa Ioan Paul al II-lea se referă la conceptul de demnitate a omului în şi prin muncă şi anume: subordonarea muncii, omului şi nu invers; primatul celui care munceşte în raport cu tot ceea ce condiţionează sub aspect istoric munca; drepturile omului ca factor determinant al oricărui proces socio-economic, tehnologic şi productiv; elemente care-i pot face pe cei ce muncesc să se identifice cu Isus prin munca lor.  Enciclica are o introducere şi patru capitole: “Munca şi omul”, “Conflictul între muncă şi capital în etapa actuală a istoriei”, “Drepturile muncitorilor” şi “Elemente pentru spiritualitatea muncii.”

Dives in Misericordia (30 noiembrie 1980)

Această enciclică (“Dumnezeu Bogat în Milostivire”), a fost scrisă de papa Ioan Paul al II-lea în cel de al treilea an de pontificat, “ca o chemare din inimă la îndurare, de care omenirea în general şi lumea modernă în special are atât de mare nevoie”. Iubirea plină de îndurare este cel mai uluitor atribut al lui Dumnezeu, mai puternică decât orice rău din lume. Milostivirea nu trebuie să umilească, ci să-i confere omului o nouă valoare. Sfântul Părinte explică iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu comentând îndelung parabola fiului risipitor. Enciclica are opt capitole:”Cel care mă vede pe mine îl vede pe Tatăl”, “Mesajul Mesianic”, “Vechiul Testament”, “Parabola fiului risipitor”, “Misterul Pascal” , “Milostivirea, din generaţie în generaţie”, “Milostivirea Domnului în misiunea Bisericii” şi “Rugăciunea Bisericii în vremurile noastre”.

Redemptor Hominis (4 martie 1979)

La cinci luni după alegerea sa în scaunul pontifical, papa Ioan Paul al II-lea se adresează în această enciclică(“Mântuitorul Omului”) tuturor credincioşilor, arătând care sunt obiectivele majore ale pontificatului său: efortul de a-i conduce pe toţi la Cristos, ecumenismul, nevoia de a consolida dimensiunea morală a progresului şi apărarea drepturilor omului. Pregătindu-se să intre în noul mileniu, Biserica trebuie să aibă în vedere aceste sarcini majore, în baza adevărului exprimat la începutul enciclicei: “Mântuitorul lumii, Isus Cristos, este centrul universului şi al istoriei”. Capitolele enciclicei sunt:  „Moştenirea”, “Misterul Mântuirii” , “Omul Răscumpărat şi situaţia sa în lumea modernă” şi “Misiunea Bisericii şi destinul Omului”.

 

SCRISORI APOSTOLICE (cele mai cunoscute)

Salvifici Doloris, “Despre  semnificația creștină a suferinței omului” (11 februarie 1984)

Papa Ioan Paul al II-lea se referă la semnificația suferinței personale, precum și la răspunsul creștinilor la suferința altora. El subliniază că Evanghelia relevă “negarea pasivității în fața suferinței” și adaugă: “ lumea suferinței omului cheamă întotdeauna, ca să spunem așa, o altă lume: aceea a iubirii omului; într-un anume sens, omul datorează suferinței acea iubire necondiționată care face să-i freamăte inima și îl îndeamnă la fapte”.

Mulieris Dignitatem, “Despre demnitatea și vocația femeii” (15 august 1988)

Aceasta scrisoare, apărută cu ocazia anului Marian, reprezintă răspunsul papei la recomandarea Sinodului Internațional al Episcopilor din 1987: “atât bărbatul, cât și femeia, sunt ființe umane de același nivel, ambele sunt create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Atitudinea lui Isus față de femei, așa cum apare în evanghelii, îl prezintă ca pe un promotor al adevăratei demnități și vocații a femeii. Papa se referă în continuare la exploatarea femeilor, căsătoria, maternitatea, valoarea consacrării religioase, virginitatea, suferința femeii, darurile deosebite ale femeii și de ce anume femeile nu pot fi hirotonite.

Ordinatio Sacerdotalis, “Despre hirotonirea rezervată bărbaților” (22 mai 1994)

Cu privire la admiterea exclusivă a bărbaților la hirotonire, Biserica ia ca model pentru totdeauna felul în care a procedat Isus, când a ales 12 bărbați ca să întemeieze Biserica. Fiindcă “în anumite locuri” hirotonirea femeilor se află încă în discuție, sau se afirmă că “judecata Bisericii” în această problemă este mai degrabă o “măsură disciplinară”, papa declară că “Biserica nu are nici un fel de autoritate de a conferi hirotonirea femeilor” și “faptul că Fecioara Maria nu a primit misiunea proprie apostolilor și nici preoția, arată evident faptul că neadmiterea femeilor la preoție nu înseamnă o diminuare a demnității lor și nici nu poate fi considerată discriminare împotriva lor”.

Orientale Lumen, Lumina Răsăriteană (2 mai 1995)

Referindu-se la Bisericile răsăritene, papa Ioan Paul al II-lea afirmă, cu privire la ortodoxie: “ simțim nevoia să mergem dincolo de nivelul de comuniune pe care deja l-am atins”.În scrisoare se recunoaște că, odată cu prăbușirea comunismului ateu în Europa Centrală și de Est, “frații și surorile noastre creștine care au suferit împreună persecuția, privesc unii la altii cu suspiciune și teamă chiar în acest moment, când apare perspectiva speranței și a libertății”. Suveranul Pontif continuă, afirmând că “ e cazul chiar să suferim, dacă e necesar, numai pentru ca niciodată să nu dam greș mărturisind iubirea între creștini”. Papa consideră Răsăritul ca model de inculturație și monasticism și subliniază nevoia “de a ne cunoaște reciproc” și că este vital să ne întâlnim regulat unii cu alții” .

Laetamur Magnopere, “Ne bucurăm mult ” (15 august 1997)

În această scrisoare apostolică, referindu-se la promulgarea Catehismului Bisericii Catolice – a cărui alcătuire începuse în 1986- papa Ioan Paul al II-lea afirmă: “Cateheza va găsi în această prezentare autentică și sistematizată a credinței și a doctrinei catolice o modalitate adecvată de a înfățișa, cu o reînnoită fervoare, mesajul creștin oamenilor timpului nostru”.

Dies Domini, “Despre respectarea Zilei Domnului ” (31 mai 1998)

În această scrisoare, papa Ioan Paul al II-lea încurajează credincioșii să “redescopere semnificația respectării Zilei Domnului”. El  subliniază “datoria de a participa la Sfânta Liturghie de duminică” și că “este necesară asigurarea caracterului festiv al celebrării, adecvat zilei în care se sărbătorește  Învierea Domnului”. Analizând Sfânta Liturghie la peste 30 de ani după Conciliul Vatican II “trebuie să vedem cât de bine este proclamat cuvântul Domnului și cât a progresat cu adevărat poporul în cunoașterea și iubirea Sfintei Scripturi”. Sfântul părinte subliniază de asemenea că “Liturghia face cu adevărat , în prezent, sacrificiul pe cruce” și “caracterul de comuniune al Euharistiei apare într-un mod cu totul deosebit atunci când o considerăm ca masă de Paști, în care însuși Cristos devine hrana noastră”. El menționează în continuare că “celebrarea Euharistică nu se oprește la ușa bisericii” și discută despre legătura Duminicii cu Sabatul, despre omilii, semnul păcii etc.

Novo Millennio Ineunte, “La începutul noului mileniu” (6 ianuarie 2001)

Această scrisoare, promulgată la sfârșitului Marelui Jubileu 2000 și începutul noului mileniu, adresată episcopilor și întregului popor al lui Dumnezeu, relevă prioritățile Bisericii Catolice pentru Mileniul III și în continuare. Prioritățile Bisericii îl au în centru pe Isus Cristos. “Nu este vorba de a inventa ‘un nou program’. Acest program există deja: este acel plan pe care îl găsim în Evanghelie și în Tradiția vie, este același dintotdeauna. În esență, îl are în centru pe Isus însuși, care trebuie să fie cunoscut, iubit și imitat, așa încât să trăim în el viața Sfintei Trinități și cu el să transformăm istoria până la desăvârșirea ei în Ierusalimul creresc. Acesta este un  program care nu se schimbă odată cu vremurile și cultura, deși ține cont de vremuri și cultură pentru un dialog adevărat și o comunicare efectivă.  Acest program, pentru toate timpurile, este programul noastru pentru Mileniul III”.  Cea mai înaltă prioritate este sfințenia, iar a doua este modalitatea de a atinge sfințenia: arta rugăciunii.

Rosarium Virginis Mariae, “Rozariul Fecioarei Maria” (16 octombrie 2002)

Prin această scrisoare se anunță începutul anului Rozariului (octombrie 2002-octombrie 2003). Papa Ioan Paul al II-lea recomandă adăugarea a cinci noi mistere la rozariu – misterele de lumină —“pentru a releva pe deplin profunzimea cristologică a rozariului”. Aceste cinci noi mistere sunt: botezul lui Isus; auto-revelarea la nunta din Cana Galileei; proclamarea împărăției lui Dumnezeu; Schimbarea la Față; instituirea Euharistiei”. Documentul afirmă că fiecare mister reprezintă “revelarea Împărăției lui Dumnezeu care este prezentă în chiar persoana lui Isus” (§21). Scrisoarea apostolică include, de asemenea, sugestii privind recitarea rozariului în diferite moduri care favorizează contemplarea misterelor lui Cristos.

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro