
Detalii de la sfinți
Uneori detalii din viața vreunui sfânt se imprimă în memoria mea și rămân acolo, mici lumini care mă fac să privesc altfel.
*
Eram în Polonia, în parohia sfântului Maximilian Kolbe, cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tinerilor. Un călugăr franciscan ne povestea despre viața sfântului, iar unul dintre tinerii care erau cu noi l-a întrebat dacă ne poate arăta vreo relicvă a sa. Părintele franciscan a zis că relicve nu are, dar ne va arăta totuși ceva.
După un minut s-a întors din sacristie cu o cutiuță pe care a deschis-o în fața noastră, din care a scos o bucățică de hârtie, împăturită, de aproximativ 4×3 cm. Părintele a desfășurat-o în fața noastră și atunci a devenit o fâșie cam de 40-50 cm. Era scrisă mărunt de mână, pe ambele fețe, și atunci m-am gândit că semăna mult cu primele fițuici pe care le făceam în școala generală… Călugărul franciscan ne-a explicat că era textul liturghiei catolice, copiat integral și ascuns în centură de Maximilian Kolbe înainte de a fi arestat, pentru a le putea spune liturghia celor din lagăr.
Așadar, Maximilian Kolbe se pregătise să meargă în lagăr ca și preot, pentru a le spune liturghia celor de acolo! Pentru el ceea ce urma să se întâmple nu era o arestare, ci o altă vizită și alte întâlniri, la care mergea în numele lui Cristos. Sfântul își pregătise aceste întâlniri la modul cel mai concret, făcând această fițuică ascunsă pe care să nu o găsească soldații la control…
Am înțeles atunci că fiecare întâlnire, dacă vrei să fie în numele lui Cristos, trebuie pregătită înainte. Nu doar să mergi la întâlnire „și vei vedea acolo ce și cum”. Dacă vrei ca întâlnirea ta să aibă de-a face și cu Cristos și cu evanghelia, trebuie să te oprești un moment. Să te rogi, dar și să te întrebi ce anume vei spune persoanei respective, fie ea copil, adolescent, părinte sau bolnav. Iar uneori această pregătire poate merge mai departe: citești un cuvânt al lui Isus, pregătești o iconiță cadou, sau un joc, sau ce îți mai inspiră Domnul.
Așadar, întâlnirile trebuie pregătite, dacă vrei să îl duci pe Cristos sufletelor. Desigur, asta nu înseamnă să încerci să controlezi întâlnirea și desfășurarea ei, ci mai degrabă să te pregătești pe tine însuți, pentru a merge acolo împreună cu Cristos.
*
Un alt detaliu de preț pentru mine l-am descoperit într-una din cărțile despre fericitul Vladimir Ghika. Nu în text, ci uitându-mă la poze…
Era un portret al Monseniorului Ghika, schițat în creion pe o bucată de hârtie, la procesul lui Horia Cosmovici, în 1946. Horia Cosmovici era un fiu spiritual al acestuia. La procesul său, Monseniorul a fost chemat ca martor. Privind desenul și închipuindu-mi scena, îl vedeam pe Monseniorul în picioare, în acel fel de strană de pe marginile sălii – prezență a lui Dumnezeu pentru fiul său spiritual, în acele clipe în care se hotăra o nedreptate pentru următorii 18 ani (atât a fost sentința).
Imaginea aceasta rămâne pentru mine imaginea părintelui spiritual, sau a „însoțitorului spiritual”, cum îi plăcea să-l numească Vladimir Ghika. Acesta nu a stat numai acasă să se roage pentru fiul său spiritual, ci a mers să fie aproape de el, la câțiva metri, în picioare, în haina sa deranjantă de preot. Locul era unul rău famat (cine vrea să meargă într-o sală de proces?). Situația era penibilă (reputația acuzatului era compromisă). Monseniorul era acolo. Prezența sa nu se asorta cu nimic din acea sală, în afară de privirea lui Horia Cosmovici. Dumnezeu era prezent. Cam așa mă gândesc că ar trebui să fie un părinte spiritual. Prezent la crucea fiilor săi spirituali.
*
Al treilea detaliu e legat de sfântul Papă Ioan-Paul al II-lea. Dincolo de toate textele pe care le-am citit, de cele câteva predici pe care am avut privilegiul să le ascult în direct, de vizitele pe care le-am urmărit, vreau să amintesc aici doar zâmbetul său inconfundabil, luminos, puțin mucalit. Îți făcea bine acel zâmbet. De parcă ne-ar fi spus: Băieți, vremurile sunt grele, dar stați liniștiți! O să fie bine până la urmă, vă zic eu.