
„Helicopter view” din cer. Exerciții de Înviere.
„Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în duh va culege din duh viața cea veșnică” (Gal 6,8).
În cursurile de public speaking și de vânzări, cursanților care își gestionează cu dificultate emoțiile în relaționarea cu un auditoriu impresionant sau cu un client imposibil li se sugerează să-și imagineze interlocutorul într-o postură mundană, care să-l aducă, fie și doar subliminal, la același numitor comun cu restul lumii: coboară-ți clientul de la înălțimea piedestalului pe care îl așează funcția, banii, orgoliul, autoritatea lui și fă-l egalul tău, imaginându-ți-l, de pildă, în lenjerie intimă. Coboară-l la tine, ca să-l vezi ca egal și să nu te mai timoreze.
Recitind zilele trecute Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Galateni, pare-mi-se că am găsit în ea propunerea unui exercițiu taman invers celui de mai sus (că doar „nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii” – 1Cor 1,25). Să privești totul prin prisma asta: vremelnicie versus veșnicie. Extrapolând, nu să cobori oamenii și situațiile la nivelul tău, ci să te ridici tu la un nivel superior tuturor dificultăților. În fond, orice situație, oricât de tensionată și insurmontabilă, oricât de dramatică și imposibilă, este insignifiantă, complet relativă, atunci când este privită de la o anumită înălțime. Leadership-ul modern vorbește despre helicopter view, despre acea capacitate a oamenilor vizionari de a se ridica deasupra problemelor, pentru a avea o privire de ansamblu asupra lor și a le gestiona mai eficient: de acolo, de sus, toate par mici, inclusiv problemele gigantice și oamenii mari. Ei bine, creștinul are și un bonus la acest helicopter view: poate să urce cu el până la înălțimea – amețitoare și cuceritoare – a Învierii.
Învierea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, din morți: de la înălțimea acestui eveniment, toate (dar absolut toate) celelalte, oricât de grave ar părea, nu sunt, în realitate, decât o furtună într-un pahar cu apă. „Cine seamănă în Duh va culege viața veșnică”.
Imaginează-ți o ședință din aceea interminabilă, în care trâmbițele apocalipsei vestesc o EBITDA mai mică decât în buget și un cash-flow forecast mai negru decât soarele de după deschiderea celei de-a șapte peceți. Se prevăd downsizing-uri și cost cutting-uri cât turnul Babel. Orgoliile se inflamează. Fiecare ține cu dinții la părerea lui, care e cea mai bună, cea mai corectă, cea mai deșteaptă. Tuturor le place să se audă pronunțând cuvinte mari, să-și declame cu emfază competența infailibilă. Ia distanță. Du-te în helicopter view. Urcă până la Înviere. Și vezi ce valoare au toate astea de la înălțimea ei. „Cine seamănă în trup, va culege din trup putrezire”.
Imaginează-ți că mașina te-a lăsat în drum și ai întârziat la o întâlnire de care depinde cariera ta. Nu ai de lucru, ai un kilometru de datorii, nu-ți permiți să mai stai pe bară încă o lună. O întâmplare ca asta te demotivează și mai tare: nu sunt bun de nimic, toate nenorocirile mi se întâmplă numai mie. Ia distanță de autocompătimire și de deznădejde (care nu-s nicidecum de la Domnul) și urcă până la Înviere, ca să culegi „din Duh viața veșnică”. Poate ăsta e felul lui Dumnezeu de a-ți educa răbdarea, poate angajatorul cu pricina nu era ce-ți trebuie, poate e cazul să mai lași și mașina în parcare (că tot n-ai bani de benzină) și să ieși în lume mai atent oameni, la copaci, la păsări… la tine însuți, care ești mult mai mult decât suma tuturor problemelor tale.
Imaginează-ți că ai pierdut avionul de Bali pe care dădusei 2000 de Euro, că ți-au fost înșelate așteptările pe care le aveai din partea celui mai bun prieten, că ți-ai rătăcit inelul de logodnă cu o zi înaintea nunții, că ți s-a furat portofelul cu toate actele și cardurile în el, că te enervează la maximum muzica din mașina colegului, că te roade invidia că vecinul și-a luat o mașină nouă. Du-le pe toate la înălțimea Învierii și, de acolo, vezi că toate astea nu valorează nici cât o ceapă degerată. Eliberează-te de anxietăți, de așteptări, de atașamentul de obiecte și de relații, de plăcerile tale și de micimile tale sufletești pe care le hrănești cu felul în care semeni în continuare în trup ca să culegi putrezire. Ridică-le la înălțimea Învierii și ai să vezi cum, acolo, importanța lor pălește definitiv.
Toată suferința noastră, toate neliniștile și îngrijorările noastre provin din lipsa curajului de a ne ridica la înălțimea Învierii. De aceea, antrenamentul zilnic de înviere în micile necazuri ale vieții ne dobândește o perspectivă luminoasă inclusiv asupra întunericului de proporții: prin lentila Învierii, altfel se văd moartea cuiva drag, boala incurabilă a unui prieten, despărțirea de mentorul tău, nedreptatea unei sentințe care te lasă pe drumuri. Se văd ca părtășie la crucea lui Cristos (tot dureroasă, sfâșietoare și nedreaptă), fără de care nu există părtășie la Învierea lui. Înviere care, in the big picture of things, e singura care contează cu adevărat.
Cristos a înviat! Ce altceva ar mai putea conta?