Laetare! Punct și de la capăt…

Trebuie să spun de la bun început că Postul Mare nu a fost niciodată pentru mine o corvoadă greu de dus pentru că… drept vorbind, nu prea țin post. Desigur, încep Postul Mare cu propuneri mari: în Miercurea Cenușii nu mănânc aproape nimic până spre apusul soarelui (și e un sentiment teribil de eliberare: „Uite, de fapt avem nevoie de atât de puțin!”). Îmi propun să renunț la ciocolată, la gândurile negative, să merg în fiecare miercuri și vineri la Calea Crucii…

Dar mai apoi, una câte una, toate aceste propuneri rămân undeva pe drum, și zilele de post ajung zile ca oricare altele.

Din când în când am un moment de luciditate și-mi zic: Uite, trece postul și n-ai făcut nimic… Mă amărăsc, dar îmi dau seama și că prea mult nu se va schimba. Îmi spun că dacă aș avea timp sa stau cu mine însămi și să interiorizez semnificația și valoarea postului, l-aș ține cu adevărat… Dar așa, zilele trec, și curând mă trezesc că am ajuns cu mâinile goale la jumătatea postului.

* * *

La jumătatea Postului Mare, Sfânta Maică Biserică a rânduit o duminică anume, Duminica „Laetare” – cum se numește în latină. Laetare, adică „Veseliți-vă!”. Ce anume are una cu alta?… Doar e post…

E o duminică frumoasă, în care în multe locuri altarul se împodobește cu flori și se ține adorație de la Liturghia Mare până seara. De ce? Nu am aici, și nici nu am căutat motivele liturgice legate de această duminică, dar îmi vin în minte câteva… explicații empirice:

– Isus a spus că, atunci când postim, să ne arătăm veseli. Și nu doar să ne arătăm, ci chiar să fim. Din puținele dăți când am postit de-adevăratelea, știu că această simplificare a vieții aduce cu ea multă bucurie și un fel de limpezire și flexibilitate spirituală care face ca totul să fie ușor.

– Apoi, tot Isus a spus că nuntașii nu pot posti atâta vreme cât Mirele este cu ei. Dacă, prea prinși cu treburile zilnice, ori chiar cu propria preocupare de a posti bine, am uitat cumva acest adevăr, Biserica ne amintește în Duminica Laetare că Mirele este mereu cu noi. Și poate, de ce nu, Biserica ne îndeamnă și să ne veselim că iată, jumătate din post a trecut, și ne dă deja o pregustare a bucuriei pascale.

– În sfârșit, încă un motiv, pentru cei „născuți înainte de vreme”, asemenea mie: Duminica Laetare e modul în care Domnul se oprește din drumul Său către Ierusalim ca să-l ia de mână pe copilul îndărătnic, rămas în urmă, și să-i spună: „Hai, vino și tu. Să mergem împreună, Paștele se apropie.”

 

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro