
MIA: examen la materia conștiință
Recunosc că rugăciunea la ore fixe ale zilei – dimineața, la prânz, seara – nu m-a atras niciodată. Mi s-a părut mereu o corvoadă sa recurg la cuvintele altora (cu excepția, poate, a Psalmilor). Îmi spuneam că am destule să-i spun lui Dumnezeu în felul meu personal. Nu foloseam întotdeauna cuvinte pioase sau pline de bunătate, dar măcar erau ale mele.
Poate de aceea, când un iezuit m-a învățat rugăciunea Examenului ignațian, m-am lăsat imediat cucerită. Această întâlnire cu Dumnezeu de la finalul zilei, m-a convins că rugăciunea de seară poate fi parte din viața mea de zi cu zi. Este ca un examen de conștiință zilnic, prin care îți revezi ziua ca pe un film și reflectezi, în rugăciune, asupra rolului pe care l-ai jucat, mai bine sau mai prost.
Eu îi spun rugăciunea MIA. Deoarece are, ca structură, trei momente esențiale:
— Mulțumesc pentru ce am primit în acea zi. Nu zic, la modul generic: „Mulțumesc, Doamne, că ești bun și ai grijă de mine”, ci, concret: „Mulțumesc că mi-ai oferit soluția la problema cutare”, „Mulțumesc pentru prietenii pe care i-am întâlnit azi”, „Mulțumesc pentru floarea frumoasă pe care am văzut-o” sau „pentru cartea bună pe care am terminat-o azi”.
— Cer Iertare pentru momentele în care am ignorat chemarea lui Cristos. Fără generalizări sau umilință exagerată: „Iartă-mă, Doamne, că sunt cel mai păcătos de pe lume”. Mai degrabă: „Iartă-mă că nu mi-am călcat pe mândrie să-l ajut pe colegul acela antipatic să termine mai repede raportul de cheltuieli, deși știam s-o fac”, „Iartă-mă că am ignorat nedreptatea făcută vecinului meu, spunându-mi că nu e treaba mea”.
— Cer Ajutor să fiu mai atentă la chemările Învățătorului meu. Recunosc că nu pot singură, dar El poate. Mă fac mică și mă pun în mâna Lui, cerând harul de care am nevoie cu adevărat: „Ajută-mă să am răbdare cu mine și cu alții”, „Ajută-mă să te găsesc acolo unde mi-e greu să te caut”. „Ajută-mă să fiu demnă în suferința din viața mea”.
De ce îmi place aceasta rugăciune?
Pentru că mă rog cu viața mea: viața mea cu mine, cu ceilalți, cu Dumnezeu. Așa cum este, fără fard și fără cuvinte mari.
Pentru că îmi oferă claritate în privința obiceiurilor mele și a perseverenței cu care Cristos mă iubește, în ciuda lor. Asta îmi dă curaj că El e alături de mine no matter what, nu descurajare că nu sunt capabilă sa “ma repar” singura.
Și, nu în ultimul rând, pentru că e un bun antrenament pentru spovadă. Mă ajuta să-mi identific – cu subiect și predicat – păcatele, inclusiv pe cele din categoria-fantomă a păcatelor prin omisiune. Văd astfel cât de mult pot crește în prietenia mea cu Isus.
MIA e rugăciunea mea. Și cred ca poate fi a oricui are nevoie să mulțumească, să ceară iertare și să ceară ajutor.