O poveste de iarnă despre puterea Sfintei Fecioare Maria

Era iarnă în Parisul anului 1836, într-o zi de 3 decembrie, o primă sâmbătă din lună, iar părintele Desgenettes, parohul de la „Sfânta Fecioară a Victoriilor”, celebra singur în biserică. Era la capătul puterilor, după patru ani petrecuți într-o parohie care ar fi trebuit să aibă patruzeci de mii de credincioși și unde veneau maximum patruzeci de persoane duminica la slujbă. Era gata să ceară demisia de la episcop. Dar în timpul consacrării aude de două ori acest îndemn: „Consacră această parohie Inimii Preasfinte și Neprihănite a Mariei”.

Mai întâi crede că este o distracție, dar apoi își dă seama că trebuie să pună bazele unui lanț de rugăciune către Inima Neprihănită. Scrie în aceeași zi statutul unei mișcări care cinstește Inima Neprihănită iar peste o săptamână, cu acordul episcopului, îi anunță pe cei zece credincioși de la slujbă despre această acțiune. În aceeași seară vin la rugăciune peste patru sute de oameni. Locul va deveni imediat un focar universal: peste doar un an Papa va numi noua mișcare „arhiconfrerie universală” iar peste cinci ani ea va avea două milioane de membri și două mii de parohii afiliate. Mulți sfinți, printre care Tereza de Lisieux, Don Bosco sau Alphonse de Ratisbonne au fost și s-au rugat aici.

Acum este iarăși iarnă peste viețile noastre, este iarnă pentru mulți care au de rezolvat probleme vizibile pentru o parohie, o familie, un loc de muncă, o comunitate, etc. Fecioara Maria ne poate ajuta, întotdeauna, dar să privim care par a fi cele două sau trei condiții ce rezultă din povestea adevărată a parohiei Fecioarei Victoriilor pentru ca Inima Neprihănită să învingă răul din viețile noastre.

Mai întâi, îndemnul primit de părintele Desgenettes ni se adresează, așa cum ni se adresează și nouă tot ce a fost recunoscut de Biserică, de exemplu cuvintele de la Fatima sau din alte locuri. Atunci când Dumnezeu produce o minune, ea este pentru întreaga Biserică un semn. Trebuie deci să ne consacrăm Inimii Neprihănite a Mariei. Dar, să facem asta ca și cum am face-o pentru prima dată, din toată puterea noastră. Rugăciunile adevărate, de la capătul puterilor, sunt cele pe care le spunem ca și cum nu l-am cunoaște pe Dumnezeu și tocmai am primi de la El cuvintele potrivite pentru a-i putea vorbi, ca pentru prima dată, cu admirație, cu încredere, cu emoție.

Apoi, am fost la Sfânta Fecioară a Victoriilor în 2019, câteva zile după ce arsese Catedrala Notre-Dame. Am intrat în penumbra ce învăluia oamenii care se rugau pe bănci, în mod evident de nații diferite, laici, preoți și călugărițe. Ce m-a frapat a fost numărul plăcilor de marmură (Ex-voto) care mulțumeau Fecioarei. Sunt acolo aproape patruzeci de mii de ex-voto-uri, adunate de două secole. Nu doar pe toate zidurile, dar și pe toate locurile libere, de exemplu și tavanurile mai mici sau pe scările care fac trecerile între capelele laterale. Dacă ne uităm atent, e ca și cum Bazilica Victoriilor este construită de fapt din aceste plăcuțe.

Și aici este a doua lecție pentru fiecare dintre noi. Acele locuri din viață care cad în ruină, în care lucrurile nu merg, poate că nu au fost integrate în edificiul unui suflet care a pus totul sub protecția lui Dumnezeu. Suntem obișnuiți să ne rugăm pentru sănătate sau pentru a fi feriți de accidente, dar mai rar pentru puterea de a lucra seara, pentru buna înțelegere cu vecinul, pentru a găsi un loc de parcare când e urgent, pentru a găsi un cumpărător bun la o mașină ce trebuie vândută, sau chiar pentru a găsi o pensiune bună pentru familie în vacanța de iarnă. Sunt sectoare întregi de viață pe care le considerăm profane din principiu, lăsate doar la latitudinea noastră. Dar nimic nu e doar la latitudinea noastră, iar cercurile vicioase în care intrăm la un moment sau altul sunt un semn despre acest lucru.

Și atunci ne rămâne să consacrăm Fecioarei Maria toate locurile unde nu am făcut asta încă. De exemplu lipsa de organizare, timiditatea, capacitatea sau incapacitatea de a comunica, fricile din timpul nopții sau reveriile din timpul zilei. Totul trebuie folosit pentru mai marea Glorie a lui Dumnezeu. Iar atunci pe fiecare din locurile libere va apărea înscris un „Mulțumesc” care va dovedi că Fecioara a intervenit.

Iar în final, un al treilea lucru: acele plăcuțe de mulțumire sunt misionare prin excelență. Dumnezeu nu mă vindecă doar pentru mine, ci și pentru toți cei care mă vor vedea vindecat. Dumnezeu nu vindecă o bucățică din viața mea, dacă nu sunt hotărât să dau mărturie despre acea vindecare. Rugăciunile sunt ascultate de Dumnezeu de obicei atunci când omul va mulțumi la final, așa cum a fost cazul samariteanului lepros din Evanghelie.

Desigur, victoria Fecioarei Maria nu costă, este oferită gratuit. Dar ea se câștigă totuși, printr-o inimă care lasă loc victoriei lui Dumnezeu și nu propriei vanități. Atunci când vom fi gata să lăsăm pe Dumnezeu și pe Fecioara Maria să învingă răul din noi, o vor face cu siguranță și cu rapiditate. Și vom înțelege, prin acel „mulțumesc” spus din inimă, că până și efortul de a ne curăța pentru a-l primi pe Dumnezeu în viața noastră a fost tot un har venit din victoria lui Dumnezeu însuși asupra răului.

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro