
Oglinda comunicării
Priviți, vă rog, fotografia de mai sus! Am primit-o cu ceva timp în urmă, prin poșta electronică. Probabil că mi-a fost trimisă cu scopul de a mă binedispune. Și e chiar funny, nu-i așa? Aceasta să fie oare menirea ei, să ne smulgă un zâmbet în încrâncenata zi petrecută, cel mai probabil, la serviciu? Priviți-o cu atenție și o să observați ceva mai profund. Haideți, fraților, provocați-vă imaginația! E, ați sesizat ceva deosebit? Tot nimic? Păcat, renunțați mult prea ușor.
Okay, vă voi spune ce văd eu. Primul cuvânt pe care fotografia mi-l transmite este… comunicarea! Sau, în fine, lipsa comunicării. Surprinzător, nu? Când toată lumea consideră că prin e-mail, Messenger, Whatsapp, Facebook sau alte mijloace internaute, comunicarea își atinge culmea, vin eu să fac pe interesantul și să afirm contrariul! Tocmai eu, cel care fix în acest moment se folosește de o rețea socială ca să ajungă la dvs. Hai, că asta chiar e culmea! Poate că totuși este vorba de comunicare, însă de una parțială, impersonală, glacială chiar, nu credeți? Priviți din nou fotografia. Sesizați vreo legătură personală, vreo atingere sau măcar vreo privire între membrii presupusei familii? Nu, parcă fiecare dintre ei ar fi într-o cu totul altă lume și nu în același pat. Dar știți și de ce? Pentru că tehnologia a evoluat în ultimele două decenii atât de mult, încât a depășit cu mult dezvoltarea culturală și mai ales pe cea spirituală a umanității.
A nu se înțelege acum că mi-am propus să fiu ipocrit și să contest utilitatea internetului. Însă, atunci când internetul și mijloacele sale înlocuiesc personalitatea sau originalitatea actului comunicării, atunci când acestea înlătură în totalitate elemente naturale ale comunicării – precum: banala strângere a mâinii, încântarea întipărită pe expresia feței datorată unei întâlniri inopinate, expresivitatea vorbirii, gesturile, scrisul de mână sau orice alte componente non-verbale ale comunicării –, atunci este momentul să părăsim locul cald din fața monitorului şi să revenim la ceea ce este nativ ființei umane: comunicarea cu absolut toate formele ei. Și, pentru că tot am adus în discuție formele comunicării, iată proporția atribuită de către Dr. Albert Mehrabian fiecăreia dintre acestea: verbală (limbaj verbal) – doar 7%, para-verbală (tonul vocii, expresivitate, accent, intonație, timbru) – 38%, iar non-verbală (limbajul trupului: mimică, gesturi, postură) – 55%!!
Și dacă tot nu v-am convins să mai renunțați la computer şi să fiți puțin mai originali atunci când vreți să le transmiteți ceva celor dragi, vă voi dezvălui care îmi sunt cele mai dragi urări pe care le primesc, spre exemplu, de sărbători: cărțile poștale. Da, cărțile poștale primite de la nepoți, de la verișori sau de la prieteni, mai ales de la cei plecați din țară. Desigur, și ei au conexiune la internet, însă decât să-mi trimită banalele mesaje electronice specifice sărbătorilor, preferă să facă un triplu efort: să caute o carte poștală, să-mi scrie câteva rânduri și apoi să meargă la oficiul poștal pentru a o expedia. Acum să-mi spuneți voi dacă acest efort merită sau nu merită apreciere.
Conchid cu convingerea că internetul și computerul pot înlesni în anumite situații actul comunicării, însă de foarte multe ori îl dezbracă pe acesta de formele lui. Iar dacă fotografia atașată acestor rânduri este oglinda viitoare sau deja actuală a comunicării, eu prefer totuși imaginea membrilor familiei și a prietenilor adunați în jurul mesei și nu în jurul laptop-urilor.