Punct și de la capăt. Sau numai punct?…

Da, când în viaţă intervine un moment de ruptură – mai mult sau mai puţin blândă, mai mult sau mai puţin programată – ne putem simţi înclinaţi să punem pur si simplu PUNCT.

Atât. Fără bilanţuri. Şi fără să o mai luăm de la capat. Obosiţi. Dezorientaţi. Descurajaţi. Scârbiţi. „Prea bătrâni” sau „prea săraci” ca să ne mai lansăm încă într-un proiect. Ori „sănătatea” e cea care nu ne permite. Să se ascundă însă, oare, în spatele acestui „punct”, o mândrie rănită?

Ispita e mare, foarte mare. Însă nu despre asta vreau să vorbesc. La urma urmelor, ispita, oboseala, descurajarea fac parte din viaţa noastră, sunt oarecum inevitabile. La fel şi mândria, cu rănile ei… Dar ceea ce contează e că în fiecare dintre aceste momente de ruptură ne aşteaptă Dumnezeu – acolo are El ceva să ne spună.

Căutând să răspund la întrebarea propusă de redacţie, „Cum am trăit acel moment precis de Punct şi de la capăt, cum se face asta pentru un creştin?”, gândul mă duce la Sfântul Ignaţiu de Loyola. Cavaler mândru şi ambiţios, Ignaţiu şi-a văzut cariera curmată la jumătatea vieţii de către o ghiulea încinsă care i-a frânt picioarele. Însă ruptura (la propriu şi la figurat) a fost doar pentru a-l plasa pe o nouă traiectorie, fostul cavaler aruncându-se de data aceasta cu toate forţele în lupta cea bună pentru Împărăţia lui Dumnezeu în suflete. Iar când spun „cu toate forţele”, nu mă refer la forţele fizice, de care era de acum deposedat, ci la forţele nou descoperite ale rugăciunii, smereniei şi discernământului răbdător – forţe care nu-l vor abandona niciodată, nici măcar atunci când va fi adus în faţa Inchiziţiei!

Anii îndelungaţi de rugăciune şi disciplină spirituală în căliseră interior. Încercările nu au lipsit nici ele, de la cele mai banale până la cele mai neobişnuite (cum ar fi, de pildă, o confruntare cu diavolul care încerca să-l distragă de la studiul limbii latine propunându-i idei strălucite pe diverse teme teologice!). La un moment dat, făcând un bilanţ asupra propriei vieţi şi o evaluare a punctului în care ajunsese spiritualmente, Ignaţiu putea să afirme că, dacă i s-ar fi întâmplat cea mai mare nenorocire la care se putea gândi (iar pentru el asta ar fi fost desfiinţarea Societăţii lui Isus, ordinul călugăresc pe care îl întemeiase), 10 minute de reculegere în faţa Sfântului Sacrament i-ar fi fost suficiente pentru a se concilia cu voinţa lui Dumnezeu şi a-şi regăsi pacea.

Cum pune un creştin punct şi o ia de la capăt? Cred că aşa, cum spunea Sfântul Ignaţiu de Loyola: în genunchi, în faţa Sfântului Sacrament. Doar că nouă ne vor trebui, poate, ceva mai mult de 10 minute.

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro