
Revista nr. 17/2025: Rugăciunea de seară – Plan și rezolvare
Rugăciunea de seară – ce poate fi mai simplu şi normal pentru orice creştin? Dar atunci când sunt mai mulți membrii într-o familie, lucrurile nu mai sunt așa simple. Încercăm o rutină, facem rugăciuni clasice, dar cum să-i integrăm pe toți? Cum să amintim de fiecare dată ziua ce a trecut şi iubirea lui Dumnezeu care nu a trecut? Soluțiile personalizate apar în timp.
Cei care se îndoiesc de existența diavolului au la dispoziție două opțiuni simple pentru a-și clarifica această problemă. Să observe o familie creştină care se pregăteşte duminica dimineața să meargă la slujbă. Apoi, aceeaşi familie în timpul rugăciunii de seară. Încurcături, iritări, accidente stupide.
Rugăciunea de seară nu este însă o simplă chestie de bifat, la program, ca spălatul pe dinți. Este o atitudine, este un clopot invizibil care spune casei întregi, grădinii, blocului şi vecinilor, iarăşi şi iarăşi, că totul vine de la Dumnezeu şi totul va reveni la Dumnezeu.
Aparent simplă, rugăciunea de seară e ca o temperatură a credinței pe care o ia „organismul spiritual” despre care vorbea un mare mistic francez, sărbătorit pe 4 martie, Marie-Eugene de l’Enfant Jesus. Sigur că mai poți uita, şi o faci în maşină, pe drum, sau cu o lectură. Dar esența rugăciunii de seară este să nu uiți de Dumnezeu, iar acest lucru cu adevărat nu trebuie ratat.
Avem nevoie de aceste momente în care ne amintim că nu suntem doar ființe care fac activități, apoi se odihnesc, ci suntem, în primul rând, creaturi ale lui Dumnezeu. Suntem făcuți să fim “cu Cineva”, “lângă Cineva”. Când uităm asta, în scurt timp organismul nostru spiritual intră în criză. Și nimeni și nimic nu ne mai poate scoate de acolo… nimic, cu excepția rugăciunii.
În acest număr căutăm mărturii, dar şi soluții. Încercăm să ne ajutăm unii pe alții.
Care au fost dificultățile cu care ne-am confruntat şi cum am găsit o cale mai personală sau interesantă de a face rugăciunea de seară? Căutăm şi rugăciuni sau lecturi anume care au ajutat.