Să mâncăm această ciocolată repede, înainte ca ea să devină o ispită!

În vremurile trecute ispitele erau o excepție, un moment ieșit din comun, care se întâmpla de câteva ori în viață. În rest, după 2-3 alegeri de viață și carieră, drumul era trasat și vizibil până departe. Azi e invers, ispitele au devenit atmosfera pe care o respirăm și prin care privim lumea zilnic, de dimineață până seară, și chiar mai târziu. În consecință, de multe ori nu le mai percepem ca atare, pentru că nu mai vedem binele autentic, concret, la care le-am putea raporta. Pe scurt, am trecut de la „și nu ne duce pe noi în ispită” la …

 

…ispita noastră cea de toate zilele

Societatea noastră, construită pe acumularea de bunuri materiale, e hotărâtă să-i facă pe oameni să cumpere tot mai multe. Trăim astfel într-o lume care se joacă permanent cu dorințele noastre, cu fantasmele, fricile și frustrările noastre, într-un scop care nu mai e legat de nevoile noastre obiective, ci de voința altora de a vinde cât mai mult. Or, o atracție care nu mai e legată de rațional, de ce e cu adevărat bine pentru mine acum – nu este aceasta definiția ispitei?

Un călugăr bătrân zicea glumind: „Să mâncăm această ciocolată repede, înainte ca ea să devină o ispită!” Cam așa se întâmplă azi cu noi și cu rețele sociale. Puterea lor de seducție e imensă, şi în plus nu mai avem nici timpul, nici instrumentele unui discernământ profund în privința lor. Ați auzit să fi făcut cineva o pregătire spirituală sau un curs de formare înainte să se înscrie pe FB, Instagram sau Youtube?

 

Comuniunea pământenilor

Paradoxal, într-o lume ticsită de reclame, rețelele sociale nu mai au nevoie să-și facă publicitate. Poate mă înșel, dar nu țin minte să fi văzut reclame la Twitter sau Flickr, sau cel puțin nu așa cum vezi la mașini, telefoane sau asigurări. Înțelegem de aici partea lor bună, faptul că vin să răspundă dorinței de comunicare și de comuniune adânc înrădăcinate în om. Ca și creștini, ar trebui să fim foarte atenți la acest aspect. Dincolo de el, succesul rețelelor sociale la public e garantat de câteva ingrediente:

– În primul rând, imaginea, care trezește dorința mai repede decât informația. În comerț, ambalajul contează mai mult decât ce scrie mic pe pachet, la asterisc.

– În al doilea rând, aspectul ludic, plăcut, convivial. Cei mai mulți intră pe telefoane pentru că se plictisesc. Realitatea din jur are prea puțin sens pozitiv în ochii lor și atunci câteva momente cu degetul pe ecran compensează puțin povara zilei. Cum spun francezii: „nu-i rău să-ți faci bine”… Dacă n-ar fi ludic, dacă pe ecranele laptopurilor nu am avea o imagini atractive, ci numai limbaj informatic, „0” și „1” (căci, de fapt, tot ce avem pe ecrane asta este din punct de vedere informatic), cu siguranță am petrece mult mai puțin în fața lor.

– În al treilea rând, formatul lor în miniatură. Te simți bine să ai în buzunar ultima realizare a tehnicii mondiale, să ții în palmă ceva care acum 40 de ani n-ar fi încăput într-o clădire cu mai multe etaje.

– În al patrulea rând (și am putea continua), faptul că ne deschid posibilități imense, incredibile. Putem fi conectați la nivel mondial, iar unii vorbesc chiar de o a doua lume…

 

Rețelele sociale, o altă lume?

Răspunsul este afirmativ, căci din punct de vedere social, acolo au loc interacțiuni, contacte, dialoguri, tranzacții. Lumea virtuală există în măsura în care oamenii investesc în ea din propria lor interioritate: informații și exprimări ale trăirilor lor. Cineva care nu are FB înțelege cu greu despre ce e vorba și ce poate fi atât de captivant, spre deosebire de altul care interacționează mult pe rețele și care n-are nevoie să i se explice.

Faptul de a creea o nouă lume, în care să se refugieze, nu e un lucru nou pentru oameni. Până de curând, ei făceau asta visând. (De fapt, chiar și credința poate trăită ca o evadare… deși nu scrie deloc asta în Evanghelii.) Noutatea astăzi este că această lume se concretizează sub formă de imagini, pe suportul ecranelor. Avem imagini (mult mai spectaculoase decât cele pe care le vedem în jurul nostru), avem sunet, avem text, și pe toate acestea le putem controla. E adevărat că ne lipsesc mirosul, gustul și atingerea, dar nu e deja foarte mult?

 

Ați spus ispită?! Dar ce vă deranjează?

De la lumea lui Bulă (o lume mediocră, plină de neputințe și de non-sens, de care nu puteam decât râde), am ajuns la bule în care putem petrece câteva momente confortabile, împreună cu alții. Am numărat în metrou câte persoane stau pe telefonul mobil și a devenit evident că lumea virtuală e foarte atractivă și activă. Însă, pe cât este ea de activă, pe atât de inactivi ne face pe toți cei care ne conectăm la ea: avem impresia că am străbătut lumea, că ne-am distrat de minune și am pus la cale schimbarea omenirii, deși de fapt am stat doar ore întregi cocoșați pe un scaun sau lipiți de un fotoliu…

Dacă râsul este specific omului iar buna dispoziție unul din semnele sfințeniei, distracția devine o problemă atunci când tinde să acopere întrebările profunde ale omului, căutările și aspirațiile sale autentice, adânci. Cum spunea cineva, orice tânăr simte că are un destin măreț în viața asta, doar că nu-l vede, nu-l găsește concret. Și atunci ispita e să creadă că nu există altceva decât gri în această lume și să se resemneze cu puțin, să înlocuiască setea de o fericire absolută cu câteva bucurii și plăceri de moment. Prea puțin din timpul pe care îl petrecem pe rețelele sociale ne folosește cu adevărat la construirea persoanei noastre, deși ne place să credem asta. Aceasta ar fi ispita fundamentală a rețelelor.

 

Discernământ: la granița dintre posibil și inutil

La început o rețea socială precum FB a fost inventată pentru facilita relațiile dintre oameni. Cât timp o folosim pur și simplu pentru asta, e foarte bună. Chestiunea se complică atunci când vrei să exploatezi toate posibilitățile pe care le oferă aceste rețele. Pe FB poți să vezi știri, promoții, informații, poți să te joci, să faci sondaje, transmisii în direct, poți să cumperi și să vinzi, să gestionezi publicitate și date personale, poți să vezi cine cu cine interacționează, ce fel de om e cel pe care vrei să-l angajezi, ce-i place, ce orientare politică, etc.

Problema cu posibilitățile e că sunt infinite. Cele mai multe pot fi bune în sine, unele îmi sunt de folos, dar toate nu îmi sunt utile mie, acum. Atunci am nevoie de niște limite, pe care trebuie să mi le pun singur, căci nu mi le vor pune rețele sociale.

– Pe ce rețele îmi fac cont și pe care nu? La ce voi folosi aceste rețele și la ce nu?

– Cu cine încep o relație prin intermediul rețelelor sociale și cu cine nu?

– Cât timp petrec concret pe rețele de socializare (există aplicații care măsoară și îți afișează asta)? Cât timp decid eu că le voi folosi zilnic, și în ce interval al zilei?

– Cât accept să mă las influențat de lumea virtuală? Din ce/câte surse îmi găsesc informațiile? Cum le completez cu informații obținute de la oameni din domeniul respectiv? Ce informații accept/refuz să public și să citesc, deoarece nu mă privesc nici pe mine, nici milioanele de internauți?

– Ce filtre aleg îmi activez pe dispozitivele electronice?

– Pe cine rog să mă ajute când văd că pierd mult timp pe net?

 

Probleme vechi, ispite noi, rezolvări inspirate

„Ispita” este o noțiune care face parte din vocabularul religios. La credincioși, ea aprinde imediat niște beculețe roșii: Atenție, pericol! Pentru cei atinși direct de ea, reacția este mai atenuată… iar deznodământul nu e automat previzibil. Pentru cei din afara zonei religioase, „ispita” e un cuvânt abandonat (căci prea negativ) sau folosit în sens invers (ce e mai frumos în viață).

De fapt, orice om ispitit și-ar dori în adâncul sufletului său ca ispita sa să fie ok, să nu fie nici o problemă și să nu-i spună nimeni că ar putea fi o problemă cu ce poftește el… Ghinion! așa ceva nu se poate, pentru că răul există și rămâne rău chiar dacă îl aleg eu. Însă ce putem e să întoarcem atitudinea defensivă într-una activă, orientată spre înainte, chiar dacă exigentă.

Provocare pe care ne-o lansează rețelele sociale (și toate eșecurile noastre în legătură cu ele) este de a fi mai atenți cu noi înșine, cu dezvoltarea noastră ca persoane și cu relațiile noastre cu ceilalți. De unde oare vom dobândi puterea și autonomia de care avem nevoie pentru a fi liberi și inspirați în comunicarea virtuală, dacă nu din experiențele umane fundamentale, vechi de când lumea, imposibil de înlocuit: munca, artele, studiul, întâlnirea directă, comuniunea, natura, viața, rugăciunea?

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro