Să plecăm împreună cu Domnul, ținându-l bine de mână

Un pasaj din Memoriile Cardinalului Hossu, notat pe 1 ianuarie 1950,  pp. 76-77

La sfânta liturghie am fost eu de rând să spun un cuvânt fraţilor. Între altele, am exprimat gândul: “Calea noului an are tainele sale, ea însăşi este o taină; ce va aduce, noi nu ştim, un lucru însă ştim, din mila Domnului este calea cea bună pe care ne aflăm. Este calea Sa, a Domnului Isus. Trăieşte  în sufletele noastre cuvântul Domnului: “Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine să-şi ia crucea sa şi sămi urmeze Mie. Scump, dumnezeiesc cuvânt; a şti că  suntem pe această cale a Lui este o fericire, da, este Calea Crucii. O simţim că este a Crucii şi aceasta ne spune că suntem pe calea Lui; asta ne întăreşte, aceasta ne îmbărbătează, aceasta ne fericeşte. Suntem pe calea cea bună, pe calea Domnului Isus; suntem în marea procesiune a veacurilor, pe calea biruinţei prin suferinţă, pe calea vieţii.

Ce ne aşteaptă, noi nu ştim, Domnul o ştie; este bine zis: Domnul o ştie. El priveghează, El, Domnul Isus, ne însoţeşte pe calea Sa, bun şi scump tovarăş. Să luăm numai bine seamă, să-I simţim prezenţa, El este cu noi pe această cale, să-I ţinem bine mâna.

Pe această cale I-a întrebat pe calea spre Emaus pe cei doi învăţăcei, dintre care unul se chema Cleopa:

–  Ce grăiţi între voi pe cale şi sunteţi trişti?[1]

–  Numai Tu nu ştii cele întâmplate în zilele acestea în Ierusalim?

–  Care?! întreabă Domnul…

Toate le cunoaştem, fraţi iubiţi, şi nu le putem rememora fără copleşitoare emoţie. Care?!, întreabă Domnul, ca şi când nu le-ar şti care.

Pentru ce sunteţi trişti?

Biserica noastră, Biserica Ta, Doamne…

Toate acestea trebuiau să fie, pentru Mine[2], pe această cale să intru întru mărire; pe această cale a mea pentru voi n’am spus tot, că bine cunoaşteţi pe această cale când ne va lua Mirele de la voi, veţi posti; vei ridica mâinile, Simone alui Iona, Petre, altul te va încinge la bătrâneţe şi te va duce unde nu vrei; atunci vor posti ucenicii mei. Din mila Domnului  suntem intraţi în Postul mare, cuvintele Domnului  ne întăresc, inimile noastre sunt arzând la auzul lor, pe calea spre Emaus; să-I ţinem mâna cu băgare de seamă, şi  când pe această cale întâlnim pe Irod, sau pe altcineva asemenea lui, să luăm aminte cum ne strânge Domnul Isus mâna ca şi când ne-ar spune: Bagă de seamă şi fii cu grijă deosebită acum, primejdia pândeşte. Să-L luăm, fraţilor, pe Domnul de bun tovarăş de drum, să ne ţinem de mâna Lui preasfântă. Este acelaşi Domn Isus de pe calea spre Emaus şi ne întreabă şi ne răspunde; pentru întristarea noastră, să-I arătăm ce ne frământă. El o ştie, dar doreşte să-I spunem, pentru a ne răspunde, pentru a ne linişti, pentru a ne mângâia, pentru a ne aprinde inima noastră, ca a învăţăceilor, pentru a primi invitarea: Doamne, rămâi cu noi, ziua s’a aplecat, rămâi cu noi [3]. Va rămânea cu noi, aici sau unde ne-am afla, pentru a ne mângâia cu sfânta Sa arătare întru frângerea pâinii. Şi a intrat cu ei şi s’a aşezat cu ei la masă. A intrat cu noi şi la Căldăruşani, ca şi la Dragoslavele, sau la Neamţu, şi va intra şi va ieşi cu noi ori unde ne-am afla pe această cale a Lui. Urmează invitarea noastră, fără vorbă, cum a intrat cu ei: Vino, Doamne, fii cu noi că ziua s’a aplecat.

Aşa să plecăm în numele Domnului, în Domnul Isus, pe calea noului an pe care oamenii şi-l urează fericit, dar nu-l pot face fericit. Fericirea este la Domnul şi putinţa este de la Domnul. Fericirea întru Domnul, în harul Lui, în frângerea şi împărţirea pâinii Lui preasfinte. Pe calea noului an să plecăm împreună cu Domnul, ţinându-L bine de mână şi luând seamă la zvâcnirile strângerii mâinii Lui, pentru a băga şi mai bine de seamă când se arată pe cale vreun Irod.

Anul nou fericit, scumpi fraţi, pentru scumpa noastră Biserică, pentru voi toţi şi toţi scumpii voştri, întru Domnul Isus, cu ocrotirea Maicii Domnului şi a noastră scumpă Maică Preacurată, îmbrăţişaţi într’un suflet, să plecăm cu încredere şi bună nădejde pe calea bună a Domnului Isus”.

Cam cu aceste cuvinte am spus mica urare de bine de Anul nou, dominând apariţia Domnului pe calea Emausului, cu mângâiere, cu lumină şi îmbărbătare, atunci şi acum, pe calea aleşilor Săi.

Ieşind de la sfânta liturghie, fratele Alexandru [Todea] mi-a prins mâna şi mi-a şoptit: “Aşa înţeleg şi eu”; am reţinut cuvântul văzând că este mulţumit.

[1] Luca 24, 17-19.

[2] Luca 24, 26.

[3] Luca 24, 29.

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro