
Sfânta Clara, o femeie liberă
Nu noi alegem momentul când, cum şi mai ales unde să îmbrătişăm viaţa, ci ajungem să păşim în această lume numai şi numai datorită iubirii veşnice a lui Dumnezeu.
Până aici, la naştere, lucrurile nu sunt atât de complicate, deoarece pentru o perioadă are grijă Domnul să nu ne rătăcim atât de uşor. El ne descoperă în primul rând mamele şi, chiar dacă pare incredibil, ne face cunoştinţă cu ele încă din prima zi în care nu suntem decât un punct mic şi negru, însă cel mai important punctuleţ care a existat vreodată. Apoi, când lumina acestei lumi ne este dată în dar, ajungem să ne descoperim mânuţele, pe care le privim ore în şir fără a ne plictisi. Apoi, uşor-uşor, descoperim picioruşele şi fiecare parte a corpului. Trecem cu repeziciune la descoperirea obiectelor din jur şi ajungem să cunoaştem fiecare colţisor al camerei şi al locurilor în care ne petrecem timpul.
Crezând că am descoperit totul, suntem totuşi miraţi atunci când, aproape în fiecare moment, apar surprize care par a nu se mai sfârşi şi astfel, prin căpuşorul nostru, trec o mulţime de gânduri: să fiu eu oare un mic prinţ, o persoană atât de iubită, care merită atâtea daruri?
Nu mică ne este mirarea şi atunci când începem să descoperim frumuseţea florilor ce ne încântă privirea sau mirosul lor, iarba verde şi bogată care ne gâdilă picioruşele, copacii falnici şi neclintiţi în ciuda intemperiilor, păsărelele cu ciripitul zgomotos care ne molipsesc copilăria. Chiar soarele, care devine cel mai bun prieten al nostru, pentru că datorită lui facem cele mai încântătoare şi entuziasmante plimbări. Mai descoperim şi luna, şi stelele, pe care le privim de la fereastră în fiecare seară înainte de culcare, atunci când suntem alintaţi cu poveşti, şi chiar ajungem să le cunoaştem în fiecare fază a lor.
Chiar şi până în acest punct totul pare minunat şi ar rămane aşa, dacă nu ar interveni dreptul fiecăruia dintre noi de a alege. Dreptul de a alege dacă să rămânem fericiţi, uitând până la urmă că Dumnezeu ne-a ales să fim fericiţi pentru veşnicie, încă din veşnicie. Momentul acesta al alegerii este cel mai important moment din viaţa noastă.
Mulţi dintre noi, din nefericire, mai ales la vârsta adolescenţei, alegem să nu mai vedem toate aceste minuni din jurul nostru. Suntem prea grăbiţi să devenim adulţi, să fim liberi, să nu dăm explicaţii pentru orele târzii la care ne întoarcem acasă sau pentru ce facem cu viaţa noastră. Nimic nu ne mai multumeşte, cu toate că Dumnezeu ne trimite permanent motive de mulţumire. Acestea însă par că ni se cuvin. Ajungem la mult râvnitul statut de adult şi ghiciţi ce!… Surpriză, tot nemulţumiţi suntem! Alergăm în van în goana spre nicăieri, pentru că nimeni nu ne-a spus că răspunsul fericirii nu este material, nimeni nu ne-a spus că aceasta, fericirea, este înlăuntrul fiecăruia dintre noi.
Fericirea este ca vântul, nu o poţi vedea, dar o poţi simţi! O experimentezi şi chiar ajungi să o şi vezi – aşa cum şi Sfânta Clara a văzut-o – atunci când nu mai vrei atât de mult să fii tu cel iubit, ci tu să fii cel care iubeşte, când nu mai vrei să fii cel înţeles, ci tu să înţelegi, când nu mai vrei să fii cel slujit, ci să slujeşti fiecărui frate mai mic al tău, fiecărei persoane aflată în suferinţă sau în nevoie.
Sfânta Clara, în cel mai important moment al vieţii sale, a înţeles că este aleasă să rămână fericită şi astfel a ales şi ea să rămână liberă, să nu fie ataşată de lucrurile materiale pe care le mănâncă molia şi rugina, a ales să fie ca păsările cerului care nu adună în hambare, deoarece Tatăl Ceresc le îngrijeşte, a ales calea iubirii dezinteresate prin slujirea sărăcuţilor lui Isus. Căci,“la ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul?” (Matei 16, 26)