Sfântul Iosif: Nu poţi părăsi o corabie în plină furtună sub pretext că nu poţi stăpâni vântul.

Sfântul Iosif este ȋntotdeauna, pentru oricine, o rază de speranţă

Sfântul Iosif s-a trezit aruncat în mijlocul unei aventuri pe care umanitatea o aştepta de mii de ani: „iată, fecioara va rămâne însărcinată” (Is 7, 14). Dar şi noi suntem aruncaţi, mai devreme sau mai târziu, în mijlocul unor aventuri care ne depăşesc puterile. Apar în viaţa noastră o soţie, un copil, un proiect nou de viaţă. Dumnezeu creşte în jurul nostru lucruri noi şi aduce oameni noi, și ne spune și nouă: „Nu te teme! Nu te teme să o iei la tine pe Maria”.

Apoi, în toate momentele cheie din viaţă, un înger i-a transmis sfântului Iosif, în cuvinte simple, care era următorul pas de făcut. Iar Dumnezeu ne vorbeşte şi nouă, prin Sfânta Scriptură, prin preoţi şi spovadă, prin cuvinte aduse de Spiritul Sfânt. Iar atunci când Dumnezeu o face, nu vorbeşte mult, și vorbeşte clar: „ia copilul şi pleacă”.

Restul? Restul este un drum alături de Dumnezeul invizibil dar care le vede pe toate. Și sunt două lucruri de făcut în timpul acestui drum. Pe de o parte, e nevoie de încredere. De aceea ne este prezentat Iosif, ca model de om care a avut o încredere deplină în Providenţa divină. Pe de altă parte, încrederea nu e suficientă. Dumnezeu ne cere în plus să descoperim că ne este Tată. Ne iubeşte şi ne conduce mereu spre esenţial. Ne oferă o misiune, o sarcină, un scop. Și ne este Tată pentru că ne face să devenim şi noi, la rândul nostru, părinţi, fraţi, protectori.

Dacă cineva din zilele noastre ar afla că va trebui să fie protectorul fiului lui Dumnezeu, ar cere imediat o listă lungă de condiţii: clinică privată, cărucior multifuncţional, asigurare de boală şi încă te miri ce. Sfântul Iosif nu a cerut nimic din toate astea, iar Dumnezeu nu i-a oferit nici el nimic anume. Dar planul lui Dumnezeu s-a împlinit, în pofida tuturor dificultăţilor, exact aşa cum fusese anunţat de mii de ani. Iar Sfântul Iosif e mare pentru că a descoperit în propria lui viaţă măreţia lui Dumnezeu, care face mereu lucruri noi în istoria oamenilor, deşi noi de la un punct încolo nu mai vedem cum s-ar putea întâmpla asta.

Azi descoperim multe despre acest sfânt care a rămas cumva ascuns privirilor „rampei” pentru mult timp. Sfântul Iosif începe să fie descoperit tot mai mult abia în ultimele secole ale Bisericii. E vorba de apariţii ale sale recunoscute, apoi, în anul 1870, Papa Pius al IX-lea îl proclamă pe Sfântul Iosif Patron al Bisericii Universale, iar Papa Ioan al XIII-lea a încredinţat Conciliul Vatican II protecţiei Sfântului Iosif.

Problema grijilor zilei care îl ascund pe Dumnezeu e mai actuală ca niciodată. Deja Cardinalul Iuliu Hossu spunea într-o pastorală că sufletul omului „adânc s-a cufundat în grijile acestei vieți trecătoare și a uitat pe Dumnezeul său, izvorul vieții de veci. Ne-am înmormântat de vii în cele pământești, încât suntem în primejdie de a ne pierde pe veci sufletul în chinul grijilor trecătoare”. Dar „brațul Domnului nu s-a scurtat ca să nu poată a ne mântui”, adaugă Fericitul Episcop Martir. Trebuie să fim încrezători că lumea rămâne în puterea Domnului, chiar şi în această situaţie de pandemie. Viaţa sfântului Iosif ne aduce aminte de această mână puternică a lui Dumnezeu, care ţine toate orientate spre planul lui, şi nu are nici măcar nevoie de mijloace spectaculoase pentru a face asta.

Sfântul Thomas Morus scria undeva: „nu trebuie să părăseşti o corabie în plină furtună sub pretext că nu poţi stăpâni vântul”. Ideea e simplă: misiunea fiecăruia poate fi îndeplinită chiar dacă dificultăţile sunt mari. Esenţialul poate să rămână în picioare: noi trebuie doar să ţinem cârma corabiei: corabia Bisericii, a sfintei Familii, a tuturor familiior şi vieţilor noastre. Dumnezeu se va ocupa de marea învolburată şi va ţine el restul lucrurilor.

Astăzi mai mult decât oricând ne ocupăm mai degrabă de marea învolburată, de detalii, de miile de problemele create de pandemie şi criza globală şi de alte probleme desigur grave, dar care în final ne fac să pierdem din vedere esenţialul. Iar esenţialul e întotdeauna simplu: „Ia copilul şi fugi”. „Vino înapoi”. Chiar dacă totul pare să ne scape de sub control, de fapt esenţialul nu scapă niciodată de sub control. Doar detaliile pot să ne scape de sub control. Esenţialul e tocmai ceea ce dăinuie în viaţa noastră.

Sărbătoarea Sfântului Iosif este ocazia minunată de a regăsi esenţialul din vieţile noastre, vocaţia pe care am primit-o de la Dumnezeu, bucuria de a fi mântuiţi şi bunăvoinţa mereu nouă de a împlini Voia Domnului.