Timpul – loc al smereniei

Un cadran de ceas plasat în interiorul unei biserici este o imagine care ne arată cele două dimensiuni ale unei singure realități. Aici este omul cu trecerea lui pământească în cadența minutelor și orelor, dar tot aici, aproape de om, este și Dumnezeu, Cel fără început și fără de sfârșit. Materie constrânsă să se supună spațiului și timpului, cu toată fragilitatea și finitudinea sa, omul este totodată și cel chemat să se bucure și să intre în împărăția Tatălui. Astfel, mai mult decât credem în general, suntem în fiecare clipă a existenței noastre capabili să trăim și să locuim, măcar în parte, veșnicia la care suntem chemați.  

Confruntați adesea cu provocări ce par a cotropi viața noastră, suntem tentați să percepem timpul mai mult ca pe un dușman nemilos, decât să-i înțelegem rostul și sensul, ca pe un dat fără de care nu am putea nicicând accede la viața la care suntem chemați. Ca un elev care învață cu umilință la școala timpului, omul poate afla multe despre lumea în care trăiește, dar și mai multe despre el însuși. Virtuțile și înțelepciunea vor fi dobândite cu efort și multe căderi, și fiecare zi va aduce semnul iertării și al unui nou început pentru cel smerit, care are puterea să se ridice din nou. Așa își petrece timpul omul lui Dumnezeu: fără lamentații inutile și dramatice, fără angoase nesfârșite, și fără să cârtească prea mult. Tot ce este bun și frumos va bucura inima omului, altfel încercată mai mereu de multe și grele neajunsuri. Tulburarea și multele neliniști vin adesea din perspectiva unei abordări pe termen lung, care scapă oricărei puteri omenești. Proiectele și planurile „de viitor” sunt inerente vieții omului, dar acestea nu trebuie să acapareze mintea și inima lui, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori. 

Această problematică este abordată cu claritate de un pasaj evanghelic din Matei, capitolul 6, unde pledoaria lui Cristos pentru un timp bine trăit este un program de viață pentru fiecare creștin. După ce arată gratuitatea și frumusețea de care se bucură natura, ca daruri ce vin din partea lui Dumnezeu, Cristos expune calea pe care omul trebuie să o urmeze pentru a se bucura de darurile Tatălui. Cel mai important aspect al unui timp bine trăit derivă din ordonarea priorităților, dintre care pe primul loc este căutarea împărăției lui Dumnezeu: „Căutați mai întâi împărăția și dreptatea lui și toate acestea vi se vor da pe deasupra” (Mt 6,13). Aici citim și înțelegem că dincolo de tot ce am crezut și ne-am propus noi, dincolo de tot ce lumea în care trăim ne-a învățat să dorim și să facem, există o singură realitate la care omul trebuie să tindă, fără a risca să piardă nimic din ceea ce lumescul intrinsec lui revendică – și toate vi se vor da pe deasupra. Cu această certitudine, pentru cel credincios, timpul nu mai poate fi privit decât ca dar prin care omul își împlinește lucrarea sa, iar dimensiunile lui nu mai copleșesc ființa umană, fiind reduse la dimensiunea unei singure zile: „Așadar nu vă îngrijiți pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji pentru sine. Ajunge zilei răutatea ei” (Mt 6,34).

Conștientizarea misiunii reale a rostului vieții pământești și limitarea cu smerenie la ceea ce poate omul săvârși în coordonatele de timp al unei singure zile, sintetizează tema problematică a timpului. Din constrângere și dominare, omul este eliberat deja de această nouă perspectivă. Cristos a învins moartea, iar omul poate – în virtutea actului său mântuitor – să-și poarte propria victorie asupra timpului, ca semn al identității sale creștine. 

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro