Un Munte de Iubire

Tot ceea ce presupune o drumeție, o excursie pe munte, poate să aducă mult bine sufletului.” – Preasfințitul Florentin Crihălmeanu.

Acest documentar încearcă să spună povestea unui om care a și-a urmat credința până la capăt și a împletit-o în tot ceea ce l-a pasionat.

Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla între 2002 și 2021, a fost un lider spiritual respectat, dar și un explorator al naturii. Pasiunea sa pentru drumețiile pe munte, o activitate rar asociată cu înaltele fețe bisericești, a fost o cale prin care și-a trăit credința, căutând apropierea de Dumnezeu și în măreția munților.

Documentarul dezvăluie această latură mai puțin cunoscută a PS Florentin prin vocile celor care l-au cunoscut îndeaproape și i-au fost alături atât pe munte, cât și în viața de zi cu zi. Cosmin Poduț, ghidul cu care a explorat escalada, Marin Morar, însoțitor permanent și prieten apropiat, sora Letiția Crihălmeanu, Daniel Ruppens – ghidul din Elveția, părintele Dan Suciu, părintele Marcelin Rotaru și episcopul Ioan Bot își împărtășesc amintirile și poveștile cu care au rămas în suflet.

Prin imagini rare din arhiva personală a PS Florentin, interviuri și filmări din expedițiile sale, documentarul reconstruiește portretul unui om care și-a trăit credința cu autenticitate, lăsând ca moștenire nouă, tuturor, un munte de iubire.

 

Informații despre proiecțiile filmului puteți găsi pe pagina FB a proiectului:

https://www.facebook.com/UnMunteDeIubire

 

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro