Viața nu e în altă parte

Viața de familie e frumoasă, complexă si uneori de-a dreptul haotică.

În ziua de azi avem creșe cu program prelungit, grădinițe, programe afterschool și, bineînțeles, activitățile extrașcolare, toate acestea pentru ca noi, părinții, să putem lucra până târziu iar copiii noștri să se dezvolte multidisciplinar. În condițiile astea, ce mai înseamnă timpul petrecut în familie? Să facem cât mai multe lucruri de pe listă? Să alergăm de la o activitate la alta? Oare un program încărcat a devenit măsura mulțumirii de sine?

De prea multe ori, diminețile se transformă într-un câmp de luptă: părinții sunt în postura de generali, în timp ce soldățeii obosiți se îndreaptă spre școală pentru o nouă zi încărcată. Nici drumul spre biserică, duminica dimineața, nu e lipsit de provocări: unul plânge, altul citește, iar un altul ne întreabă cât va dura programul, pentru că se grăbește la bunici. Bineînțeles, la începerea liturghiei tuturor le e sete și somn. Îți rămâne doar speranța că poate data viitoare vei reuși să ieși la timp din casă și toți copiii vor fi mulțumiți.

Mereu m-am întrebat ce înseamnă o familie puternică. Să fie oare acea familie în care membrii ei nu au niciodată neînțelegeri, iar blândețea și calmul sunt la ele acasă? Adeseori, viața trece pe lângă noi, în timp ce noi suntem preocupați de proiectele de la serviciu si de orele de balet sau înot ale copilului. Uităm că timpul este un dar și că nu ne aparține. Eu cred că familiile puternice știu să se bucure, să se joace și să muncească împreună, lăsând graba la o parte. Mai mult, eu cred că familiile puternice știu să se roage împreună.

Rugăciunea și participarea la liturghie nu sunt activități rezervate doar zilei de duminică, ci ar trebui să fie parte integrantă din viața noastra de familie. Chiar și timpul petrecut în mașină, în drum spre școală, poate deveni un timp rodnic de rugăciune și de discuții interesante despre subiectele care îi frământă pe ei. Mă gândesc la autorul Richard Adams, care, născocind povești fiicelor sale pe drumurile lungi cu mașina, a construit minunatul roman Watership Down. Cum ar fi dacă, în drum spre școală, le-am vorbi copiilor despre regele David, despre încăpățânarea lui Iona sau despre puterea lui Samson și, dacă în loc de Elsa și regatul de gheață, le-am vorbi despre credința și inima Mariei sau curajul Esterei?

Misiunea noastră în calitate de părinți este să ne protejăm familia, să le vorbim despre dragostea Tatălui, „atât la plecare cât și la venire”, să-i echipăm corespunzător pentru a face față provocărilor din această lume. Viața de familie se compune din momentele mici și aparent neînsemnate: cina împreună, plimbări prin pădure, ajutorul la teme. Căci aceste momente mărunte construiesc timpul de calitate, iar prezența emoțională e un dar neprețuit pe care îl putem oferi copiilor noștri.

În mijlocul familiei ne modelăm personalitatea, învățăm despre rolul fiecăruia în acest sistem viu și nestatornic, gustăm din bucuriile vieții, dar experimentăm și cele mai mari suferințe. Suntem uniți prin niște fire invizibile, care ne țin aproape chiar și atunci când povestea nu se derulează  după cum ne-am fi așteptat. Ne uimim unii pe alții de puterea iertării, a acceptării și a iubirii, în acest grup minunat și divers numit familie.

În acest cuib învățăm ce trebuie spus și ce trebuie tăinuit, cât și cui dăruim ceea ce avem mai de preț, cum abordăm nemulțumirile sau cum gestionăm neînțelegerile dintre noi. Totodată, aici învățăm și ce înseamnă  o relație sănătoasă, cum ne exprimăm iubirea și atenția unul față de celălalt, cum întâmpinăm o viață nouă și cum să ne luăm rămas bun de la cei care pleacă. Dacă reușim să gestionăm momentele de nemulțumire și suferință, creștem persoane empatice, echipate din punct de vedere emoțional să navigheze prin viață. Iar toate acestea necesită un ingredient de neprețuit: timpul nostru.

Cum ar fi, dacă începând de astăzi, am hotărî ca tihna să intre în casele noastre și să fim niste „părinți suficient de buni”, asa cum ne îndeamnă celebrul pediatru și psihanalist Donald Winnicott?

Ce face un părinte creștin „suficient de bun”? Se pregătește din timp, planifică activitatile. Totul necesită un timp de pregătire și de exersare. În ciuda oboselii și limitărilor noastre, copiii noștri au nevoie de părinți disciplinați, de aceea e necesar să avem un ritm și o rutină a programului de rugăciune, a citirii Cuvântului în familie, a participării la liturghie și implicării în comunitate.

Dacă i-am întreba pe copiii noștri care e cel mai important loc de pe lume pentru ei, cu siguranță că ne-ar răspunde: ACASĂ.

Închei cu vorbele lui Ronald Rolheiser din minunata sa carte, dragă mie, Domestic monastery:

Există o spiritualitate bogată în aceste principii: Rămâi în interiorul angajamentelor tale, fii credincios, locul tău de muncă este un seminar, munca ta este un sacrament, familia ta este o mănăstire, casa ta este un sanctuar. Rămâneți în interiorul lor, nu le trădați, învățați ceea ce vă învață fără să căutați constant viața în altă parte și fără să credeți constant că Dumnezeu este în altă parte.

Copyright © | All rights reserved | Powered by wplancer.ro