2. O zi cu crucea

Într-un pelerinaj în Țara Sfântă, într-o zi de vineri ne pregăteam să parcurgem Via Dolorosa, calea Calvarului lui Isus prin Ierusalim. Dimineata, părintele predicator ne-a adunat şi ne-a înmânat fiecăruia o cruce mică de lemn, de mărimea palmei, cu rugămintea să o păstrăm în mână de-a lungul întregii zile, indiferent ce am fi făcut.

Zis și făcut, am pornit pe străzi, cu o cruce strânsă discret în palmă. Ziua și-a urmat cursul:  vizite, porțiuni de mers pe jos, momente de pauză în care îl ascultam pe părinte vorbindu-ne despre locurile marcate de trecerea lui Isus prin Ierusalim. Crucea își făcuse loc în ziua noastră.

Un moment deosebit a fost masa de prânz, luată la o terasă, între două stațiuni ale Căii Crucii. Noi, tot cu crucea în mână, sau cel puțin la îndemână. Am făcut-o cu simplitate, fără nimic ostentativ. Crucile stăteau firesc pe agenda în care ne luam notițe sau în mâna care ținea și rozariul.

Un alt moment semnificativ a fost stațiunea cu Simon din Cirene care poartă crucea lui Isus. Părintele ne-a vorbit atunci despre crucea noastră și despre crucea pe care o poartă cel de lângă noi, pe care de multe ori nu mai ajungem să o vedem. Ne-a cerut să ne schimbăm fiecare crucea cu cea a celui de lângă noi. Purtasem acea cruce o jumătate de zi, deja nu mai era obiectul străin de dimineață, însemna ceva pentru mine. Și iată că acum o dau și primesc crucea altuia, la care desigur nu fusesem atent până atunci. Din acel moment, am rămas toți cu crucea unui coleg sau a unei colege de pelerinaj, nu doar pentru restul zilei, ci pentru totdeauna.

Acest simplu lucru, de a ține crucea în mână timp de o zi, pe stradă, la liturghie, la masă, la plimbare, ne-a marcat pe toți, până astăzi. Chiar și acum, unii dintre noi o păstrează în rucsacul pe care îl poartă zilnic.